Alina Mungiu-Pippidi: De ce sondajele au greşit prezenţa la referendum
Văd că sondorii îşi pun cenuşă în cap că au prezis că va veni lumea la referendum şi lumea nu a venit, deşi au cheltuit banii clienţilor pe sondaje. O să prezum aici că aceşti oameni sunt de bună intenţie, nu că iau banii clienţilor fără a şti ce fac sau fără curajul să le spună adevărul, şi am să le explic ce s-a întîmplat.
E foarte greu de prezis comportamentul, dar nu imposibil. Atunci cînd vorbim de o acţiune facultativă (votul) este cu atît mai greu, dar există căteva reguli simple care ne pot ghida.
La referendumul de faţă votul era expresia unei atitudini, la alegeri e expresia unei preferinţe. Înainte de şti care e atitudinea persoanei intervievate (e pentru/contra) sau a preferinţei (alege roşul) noi trebuie să facem un pas preliminar, anume să stabilim dacă atitudinea sau preferinţa există. Altfel, vorbim de o non-atitudine sau o non-preferinţă şi a nu şti cîţi oameni sunt în această situaţie, adică a presupune că numărul total de intervievaţi N (populaţia) este identic cu numărul de persoane care au o atitudine -n- e o eroare, pentru că cert între N şi n este o diferenţă. Şi această diferenţă contează şi pentru prezicerea participării, şi pentru prezicerea rezultatului în alegeri.
Primul lucru de stabilit deci este cine are o atitudine faţă de subiectul în chestiune, căsătoria homosexuală. Ca să aflăm asta trebuie să ştim pentru cîţi oameni subiectul e important, există măcar, the salience, că oamenii au alte griji. Acest număr era prima estimare, grosieră, a cui ar fi putut vota la referendum şi sigur nu era 100 din 100. Un simplu Google search sau o privire pe Facebook la rubrica People talking about... un subiect ar fi arătat că puţini. Importanţa subiectului era redusă pentru oameni.
A doua chestiune de stabilit era competenţa subiectivă. Dintre cei care au auzit de subiect şi îl consideră cît de cît interesant, cîţi ştiu de fapt despre ce era referendumul şi ce li se cerea lor, cetăţenilor, să voteze? Căţi, ajunşi în faţa buletinului cu întrebarea standard „de acord cu schimbarea Constituţiei aşa cum a fost votată de Parlament (fără precizări)“ ar fi înţeles exact în ce constă contribuţia lor? Referendumul mai era şi bizar, pe lîngă obscur, adică îţi cerea să te deranjezi, cum am spus eu la B1 cu trei zile înainte, să votezi contra drobului de sare care ar putea cădea în viitor, practic ţi se cerea să fii de acord cu Parlamentul ca să nu mai fie pus borcanul de sare niciodată pe dulap că ar putea să cadă de acolo într-o zi. Asta pe de o parte nu era clar, iar pe alta nu era mobilizator. După ce stabileam, prin întrebări de sandaj, cine pricepea exact despre ce e referendumul şi ce se vrea de la el, mai amendam la prima estimare şi, iată aşa cu două ajustări, plus cea de weekend, ajungeam la o cifră mai reală, din salience of the topic şi subjective competence. Eu, fără niciun sondaj, numai pe Google am scris şi am spus la TV, şi am spus oricărui om politic care m-a sunat zilele astea că va fi departe de cvorum referendumul, şi că agitaţia cu frauda e ridicolă, la o asemenea distanţă nu se poate frauda. Cred că m-au auzit/citit mii de oameni cel puţin, plus oamenii politici, care, ca de obicei, au sperat că mă înşel. Dat fiind că acum 25 de ani cînd a fost de aprobat Constituţia, greu am făcut peste 50 la sută, deşi mai era disciplină încă, şi din care doar vreo 40% aveau subjective competence (credeau că ştiu ce votează), în România nu mai are rost să organizăm referendumuri naţionale.
De unde trebuiau să ştie sondorii lucrurile astea? Dacă nu din ce au învăţat în general la şcoala de sociologie, atunci – şi de fapt, şi asta ar fi trebuit să înveţe la şcoală, din manualul meu Politica după comunism (Humanitas, 2002), unde arăt chestia asta pe un sondaj panel. Cînd predam în România, aveam mereu problema să explic studenţilor ce e teoria, acea parte care se pune la începutul oricărei lucrări şi pe care o săreau toţi, că studentul român e învăţat de diverşi profesori impostori să fie întîi original, ca şi ei, şi să nu citeze decît pe cei cărora vrea să le intre sub piele- tot ca ei. Ce e teoria? Păi teoria e tot ce au scris/lucrat/comunicat TOŢI CEI dinainte care au lucrat pe subiectul tău, spuneam eu, şi dacă lipseşte careva te penalizez (deci mă mirau mereu românii care îmi mulţumeau că îi citam, îi citam că erau pe subiect, nu ca să îmi mulţumească ei).
Urmarea unei şcoli de sociologie cu asemenea vicii de fond este nu doar că am ajuns eu, o persoană care s-a apucat de sociologie politică după 35 de ani să am mai multe citate ca toţi sociologii noştri pe Google Academic, că nu cred eu că pe ei îi preocupă gloria academică, ci că se pierde abilitatea unei profesiuni strategice de a prezice în mod corect şi la vreme ce se va întîmpla, ceea ce ar fi evitat chiar organizarea unui referendum inutil, precum cel consumat săptămîna trecută.
Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată
Se încarcă comentariile...
