Soldaţi americani bătuţi şi sechestraţi într-un club de noapte din Capitală: au refuzat să plătească nota de plată de 3.000 de euro!

Proprietarul unui night club din centrul Capitalei a sechestrat şi bătut, pe rând, trei respectiv doi americani. Primii dintre aceştia erau soldaţi. Ei au refuzat să plătească notele de plată umflate de angajaţii localului. Patronul şi alţi „băieţi buni“ i-au dus într-o încăpere unde i-au bătut măr până a venit un alt prieten să plătească nota.

Ştiri pe aceeaşi temă

MAI CITIŢI ŞI:

Baschetbalist din NBA bătut cu bâte de bodyguarzii din Bamboo. Vezi aici din ce motiv!

În urmă cu peste o săptămână, la data de 16 ianuarie, trei soldaţi americani, care erau în Bucureşti doar în tranzit fiind în drum către baza de la Mihail Kogălniceanu, au poposit la Stars Night, de pe Ion Câmpineanu nr.22 să se distreze. Clubul se află în apropiere de hotelul Novotel, unde erau cazaţi. Bărbaţii au băut şi petrecut până spre dimineaţă, când a venit nota de plată. Din acel moment s-a stricat tot cheful.

Pe chitanţă era trecută suma de 3.000 de euro. Bărbaţii au înţeles că amgajaţii localului vor să-i ţepuiască şi au refuzat să plătească, mai ales că nu aveam atâţia bani la ei.

Sandu Ion David, proprietarul Stars Night Club şi un prieten al acestuia rămas încă neidentificat de anchetatori i-au dus pe cei trei într-o încăpere din incinta localului şi i-au ameninţat cu bătaia până când a venit un prieten al acestora cu suma de bani cerută.

Alţi doi americani au încasat-o pentru 320 de lei
Peste doar trei zile, acelaşi scenariu s-a petrecut cu alţi doi americani. De data aceasta suma cerută era mult mai mică, de 320 de lei, dar tratamentul a fost mai agresiv. Străinii şi-au dat seama că nota este umflată cu cel puţin 100 de lei şi nu au vrut să scoată niciun ban din buzunar. Sandu Ion David şi cu un prieten al acestuia, Răzvan Marius Moşteanu i-au închis pe bărbaţi într-o încăăpere şi au început să-i bată cu pumnii, cu picioarele şi cu diferite obiecte contondente. Bărbaţii au trebuit să achite, într-un final, suma cerută. Ei s-au ales cu politraumatisme craniene, contuzii şi fracturi.

Cu ocazia percheziţiei au fost ridicate mai multe obiecte, printre care aparatul POS prin care au fost efectuate plăţile consumaţiei făcute de părţile vătămate, precum şi un pistol cu gaze, deţinut legal de administratorul societăţii, 3 sprayuri cu substanţe iritant–lacrimogene şi un baston tip electroşoc. Totodată, într-o cameră din incinta clubului, prevăzută cu lumina difuză, saltea şi cabina duş, a fost găsită o cameră de luat vederi miniaturală, cameră conectată la calculatorul găsit în biroul administratorului.

Sandu Ion David şi Răzvan Marius Moşteanu sunt cercetaţi acum de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate. Instanţa a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, luând faţă de aceştia măsura interzicerii de a părăsi teritoriul României.


Acelaşi tratamentu pentru cinci luptători K1 olandezi
Tot in clubul Stars Night a avut loc, la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, un scandal sângeros, în urma căruia cinci luptători K1 olandezi au fost bătuţi crunt. Bătaia a izbucnit tot din cauza notei de plată, în valoare de 1.400 de lei, pe care străinii au considerat-o prea mare şi au refuzat s-o achite. La momentul respectiv, reprezentanţii localului au afirmat că cei care i-au bătut pe sportivi erau nişte simpli clienţi deranjaţi de atitudinea acestora.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările