Militarii protestatari s-au lăsat păgubaşi din cauza ninsorii: la Cotroceni au mai rămas doar 30 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cadrele militare disponibilizate anunţate că vor protesta la Palatul Cotroceni s-au prezentat doar 30 de manifestanţi care aşteaptă „intervenţia“ preşedintelui Traian Băsescu.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a anunţat că, începând cu 24 ianuarie, în fiecare zi vor protesta cel puţin 150 de militari. Azi însă, ninsoare şi-a pus amprenta, iar în faţa Palatului Cotroceni s-au adunat doar 30 de protestatari.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că azi va iesi în faţa manifestanţilor pentru a vorbi cu ei.

Chiar dacă s-au prezentat într-un număr restrâns, militarii au autorizaţie de protest. „Protestul din faţa Palatului Cotroceni este autorizat, iar noi o să ne mobilizăm în funcţie de câţi manifestanţi o să mai apară“, a explicat Florin Hulea, purtător de cuvânt în cadrul Jandarmeriei Române.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite