FOTO „Revoluţia în trafic”, un eşec de proporţii. Maşini bară la bară pe Pasajul Ciurel, care trebuia să fluidizeze circulaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul Ciurel FOTO peundemerg.ro
Pasajul Ciurel FOTO peundemerg.ro

Pasajul Ciurel, numit de primarul general Gabriela Firea „cel mai important proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani din Capitală”, mai mult a încurcat traficul, în loc să îl descurce. Cetăţenii din zonă au fotografiat zeci de maşini stând bară la bară pe gigantul pod hobanat abia inaugurat.

Cel mai recent proiect de infrastructură al Bucureştiului a picat primul său test major, în prima zi lucrătoare de la inaugurare. Luni, toate cele trei benzi de circulaţie care vin de pe Splaiul Independenţei au fost blocate de maşini. Asta pentru că traficul se blochează într-un viraj la dreapta spre Şoseaua Virtuţii, viraj care se face pe o bretea cu o singură bandă, cu un indicator „cedează trecerea”.

Cetăţenii din zonă au fotografiat pasajul ticsit de maşini, deşi acesta ar fi trebuit să ajute la fluidizarea circulaţiei.

Un cetăţean de pe grupul localnicilor din Crângaşi a descris cel mai bine situaţia: „Este singura şi cea mai mare parcare suspendată construită în Sectorul 6 în mandatul Firea/Mutu”.

La începutul mandatului, primarul general Gabriela Firea promitea o adevărată „revoluţie în trafic”. Pasajul Ciurel este unul din puţinele proiecte de infrastructură inaugurate în mandatul său şi a fost deschis cu o săptămână înainte de alegerile locale, în care Gabriela Firea nu este favorită, potrivit sondajelor. Totuşi, deşi inaugurat, pasajul are o utilitate limitată, ţinând cont că încă nu a fost construit drumul de legătură către Autostrada A1 către Piteşti, iar traficul se varsă tot în Şoseaua Virtuţii. 

Pasajul Ciurel a costat 240 de milioane de lei şi a fost nevoie de circa 10 ani de lucrări ca să fie gata. 

Pasajul Ciurel FOTO Elena Tarhon/Facebook

FOTO Elena Tarhon/Facebook

Pasajul Ciurel FOTO peundemerg.ro

FOTO peundemerg.ro

Imagine indisponibilă

FOTO peundemerg.ro

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite