Cum s-a transformat o insulă din Bucureşti în Dealul Mitropoliei, locul în care a fost ucis Barbu Catargiu

Cum s-a transformat o insulă din Bucureşti în Dealul Mitropoliei, locul în care a fost ucis Barbu Catargiu

Dealul Patriarhiei din Capitală FOTO Arhivă

Dealul Patriarhiei din Capitală este una dintre cele mai înalte formaţiuni din Bucureşti şi în trecut era cunoscut pentru viţa de vie care creştea aici. Dealul este renumit şi pentru istoria pe care o poartă cu el, pe aici trecând importante figuri politice româneşti, dar şi oameni săraci şi necunoscuţi care locuiau în mahalalele din apropiere.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu sute de ani, Capitala avea o cu totul altă faţă, una pe care noi o mai putem descoperi doar din cărţile de istorie. De obicei, bisericile şi cârciumile erau cele care dădeau naştere unei noi mahalale. Cu alte cuvinte, în locul în care era construită o biserică sau o cărciumă începeau bucureştenii să se adune, transformând lăcaşurile de cult şi cârciumile în kilometrul 0 al mahalalei. Practic, oamenii îşi construiau casele în jurul acestora.

Dealul Patriarhiei din Capitală este o zonă a oraşului încărcată de istorie. Încă de la urcarea pe deal, o parte a străzii este pavată cu pietre care astăzi spun povestea unui Bucureşti pierdut. Strada care conduce către Patriarhie a fost decorată cu aceste pietre în perioada interbelică, la ordinul primarului de la acea vreme din Capitală.

Aşa arată pavajul care rezistă din perioada interbelică FOTO Cristina Răduţă

„Pietrele datează din anii '30. Toate trotuarele din perioada interbelică au fost pavate aşa de primarul Dobrescu. Se pare că este ultima stradă care mai are acest pavaj şi este monument istoric“, au declarat reprezentanţii Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN), cei care organizează trasee culturale prin Capitală.

Demetru Ion Dobrescu a fost un jurist român, dar şi primar al Bucureştiului în perioada februarie 1929 - ianuarie 1934.  Acesta a fost cunoscut pentru faptul că îşi dorea să modernizeze oraşul, să îl cureţe şi să îl modernizeze, rămânnd în cărţile de istorie ca cel care a început să remodeleze străzile oraşului, să le aşeze, să le îndrepte.

Dealul Patriarhiei, insula Dâmboviţei

Reprezentanţii ARCEN povestesc că în urmă cu ani buni, Dâmboviţa curgea prin jurul Patriarhiei, iar dealul pe care noi îl vedem astăzi era un fel de insulă în Capitală. 
 
„Acum mult timp, râul Dâmboviţa curgea pe strada 11 iunie, ocolea actualul Deal al Patriarhiei, aici se dupunea material tasabil şi la un moment dat apăreau aceste tipuri de dealuri numite popular grădişte“, explică cei de la ARCEN.
 
Pe colina din Bucureşti s-a construit o biserică, pentru că în tradiţia creştină lăcaşul de cult se clădeşte pe un loc înalt, dar spun reprezentanţii Asociaţiei, în Evul Mediu, Dealul Patriarhiei era considerat un deal al viilor, pentru că era plantată foarte multă viţă de vie. Uşor-uşor, viţa de vie a dispărut şi în locul acesteia au început să îşi facă loc mici aşezări bisericeşti.
 
Barbu Catargiu a fost ucis pe Dealul Patriarhiei
 
În altă poveste care stă scrisă în istoria dealului îl are în prim plan pe Barbu Catargiu. În vara anului 1862, Catargiu vedea pentru ultima dată lumina zilei, după ce, probabil, din pricina unui complot a fost asasinat chiar pe Dealul Patriarhiei din Capitală. Imediat după ce şedinţa la care lua parte s-a încheiat, Catargiu a cerut să îi fie adusă o trăsură, care a întârziat.
 
„A avut o premoniţie: cu câteva minute înainte rostea de la tribuna Parlamentului <<voi prefera moartea înainte de a călca sau a lăsa să se încalce vreuna dintre instuţiile ţării>>. Trăsura a întârziat, nu se ştie din ce motiv, iar şeful Poliţiei Nicolae Bibescu s-a oferit să îl ducă cu trăsura lui. Am fost ultimele minute când Barbu Catargiu a fost văzut în viaţă. Catargiu a pornit cu Bibescu spre oraş, moment în care s-au auzit două focuri de pistol. Caii s-au speriat şi Bibescu a strigat că s-a tras. Acest asasinat nu a fost elucidat. Printre suspecţi au fost prefectul Poliţiei, C.A. Rosetti şi chiar domnitorul Alexandru Ioan Cuza“, explică cei de la ARCEN. 
 
Astăzi, o statuie ridicată în cinstea omului politic se odihneşte chiar la poalele dealului din Capitală.

Pe aceeaşi temă:

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: