Biserica din parcul IOR, vandalizată cu mesaje LGBT. Reacţia Patriarhiei Române: „Exemplu strident de acte violente”

Biserica din parcul IOR, vandalizată cu mesaje LGBT. Reacţia Patriarhiei Române: „Exemplu strident de acte violente”

Imagine: Captură video

Biserica de lemn din parcul Titan din Bucureşti a fost vandalizată, fapt semnalat de preotul paroh. Poliţiştii bucureşteni fac cercetări pentru distrugere. Preotul paroh al unei biserici din parcul Titan din Capitală a sunat la 112 şi a reclamat că a găsit diverse mesaje scrise pe pereţii lăcaşului de cult, care par a avea legătură cu militanţii pentru drepturile minorităţilor sexuale.

 
Pe pereţii exteriori ai bisericii au fost scriase cu vopsea roz mesajele: #BLM, „LGBT” şi „Be Gay Do Crime”.
 
Poliţiştii de la secţia 12 au fost sesizaţi vineri dimineaţă în legătură cu această situaţie şi au început cercetări pentru distrugere. Ancheta este derulată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.
Biserica din lemn, construită în stil maramureşean a fost inaugurată în 1996 în parcul Titan.
 

Patriarhia Română: Exemplu strident de acte violente

„Toleranţa clamată isteric de nucleele ideologice ale LGBT, mai recent BLM sau ANTIFA, loveşte din nou. Şi face ceea ce ştie ea mai bine: vandalizează, murdăreşte, expectorează mesaje groteşti şi, în accese de supremă inteligenţă, îşi scrie numele pe toate gardurile. Inclusiv pe zidurile bisericilor. Recent, pe pereţii frumoasei biserici ortodoxe din lemn situată în Parcul bucureştean IOR Doar un exemplu strident dintr-un lung şir de acte violente dictate şi întreţinute de o hidoasă ideologie (neomarxistă) eminamente anticreştină, aplaudată pe alocuri inclusiv mediatic, care infestează progresiv şi progresist mediul universitar şi social occidental, dar care, în virtutea mimetismului deja consacrat la noi, îşi găseşte, iată, adepţi şi în România”, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările