Accident în Bucureşti. A intrat cu bolidul de lux în Arcul de Triumf
0Un accident mai puţin obişnuit a avut loc o ieri seară, 9 decembrie, în Capitală. Un şofer a intrat cu bolidul de lux în Arcul de Triumf. Din fericire, a reuşit să oprească maşina după distrus o parte din mobilierul urban aflat jurul monumentului
Aseară, în jurul orei 21.00, un şofer aflat la volanul unui bolid de lux, Mercedes-Benz GT 63 AMG, a avut parte de un accident mai puţin obişnuit. A pierdut controlul volanului şi a intrat în Arcul de Triumf.
A fost la un pas să se izbească de zidurile monumentului. Norocul a făcut ca acesta să se oprească în stăplişorii din beton aflaţi în jurul obiectivului de patrimoniu.
„Poliţiştii care se aflau în zonă s-au autosesizat şi au consemnat incidentul. Urmează ca cei de la Primăria Capitalei să vină şi să constate paguba. Este vorba despre distrugerea unui părţi din mobilierul urban. RCA-ul şoferului va plăti despăgubirea”, au explicat surse din cadrul Brigăzii Rutiere, arată click.ro.
În dreapta şoferului se afla o tânără, care a coborât speriată din maşină.
Meteorologii au transmis ieri o informare către Primăria Capitalei prin care anunţa că vor fi precipitaţii mixte şi posibilitatea formării poleiului. Autorităţile au anunţat că au acţionat pentru combatere poleiului în toate sectoarele Bucureştiului, cu 262 utilaje multifuncţionale, care au împrăştiat materiale antiderapante.