Valentina Buliga, numită director CNAM

Valentina Buliga, numită director CNAM

Fosta deputată a Partidului Democrat Valentina Buliga a fost numită în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Hotărârea a fost aprobată la şedinţa Guvernului de miercuri, 20 mai, după eliberea din funcţie a actualului director, Angela Belobrov, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre Valentina Buliga premierul Ion Chicu a menţionat că este un specialist bun. Valentina Buliga a deţinut anterior funcţia de director general al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, însă a fost demisă în iunie 2019. În 2009-2015, Valentina Buliga a fost ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Premierul a precizat că Angela Belobrov va continua să activeze în cadrul autorităţilor publice centrale.

În aceeaşi şedinţă, cabinetul de miniştri a aprobat numirea lui Corneliu Soltan în funcţia de director general al adjunct al Agenţiei Proprietăţii Publice.

De asemenea, din funcţia de şef al Oficiului teritorial Soroca al Canecelariei de Stat a fost eliberată Larisa Celac. Ea a fost numită director adjunct în cadrul aceleeaşi instituţii, fiind responsabilă de raionul Drochia. În funcţia de şef al Oficiului a fost numit Vladimir Ceban.

Şi şefa Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat, Ana Puşneac, a fost eliberată din funcţie. În locul acesteia a fost numit un nou şef – Ion Chicu.

https://www.ipn.md/ro/valentina-buliga-numita-director-cnam-7967_1073655.html

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: