Lista miniştrilor din noul Guvern. Un multimilionar va fi noul ministru al Transporturilor şi Drumurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Botnari a lucrat in mai multe companii controlate de Vlad Plahotniuc. FOTO Tudor Iovu / Adevărul
Vasile Botnari a lucrat in mai multe companii controlate de Vlad Plahotniuc. FOTO Tudor Iovu / Adevărul

Deputatul democrat Vasile Botnari va fi noul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, înlocuindu-l pe liberalul Anatol Şalaru.

Vasile Botnari s-a născut la 22 iulie 1975, este deputat pe listele Partidului Democrat şi de profesie economist. Din 2003 şi până în 2005 a fost reprezentantul companiei aviatice italiene "Club Air" în Republica Moldova, după care a lucrat ca manager la compania Nobil Air, controlată de Vlad Plahotniuc.

În anii 2008-2009 a ocupat funcţia de director general al companiei "Air Moldova", iar apoi a condus Agentia Transporturi. În anii 2009-2011 a făcut parte şi din Consiliul de Administraţie al băncii Victoriabank, care de asemenea era controlată de Vlad Plahotniuc.

Din noiembrie 2010 este deputat în parlamentul Republicii Moldova.

Vasile Botnari, este şi naşul Danielei Guma şi a lui Anatolie Moruz, fiica şi respectiv ginerele deputatului PD Valeriu Guma

Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2012, Vasile Botnari a avut anul trecut un venit de 337.000 de lei sub formă de salariu de deputat şi dividende. Este proprietarul companiei A&M Service şi deţine două conturi bancare, unul în valoare de trei milioane de lei şi altul de circa 41.000 de dolari. Anul trecut şi-a cumpărat un automobil nou de model Skoda, pentru care a plătit 347.530 de lei.

Iată lista propusă pentru noul cabinet de miniştri condus de Iurie Leancă:

Ministrul Economiei, vicepremier -  Valeriu Lazăr (PD)

Ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene, vicepremier - Natalia Gherman (PLDM)

Vicepremier pe probleme sociale, fără portofoliu - Tatiana Potâng (PL)

Vicepremier responsabil pentru reintegrare, fără portofoliu - Eugen Carpov (PLDM)

Ministrul Finanţelor - Veaceslav Negruţa (PLDM)

Ministrul Justiţiei - Oleg Efrim (PLDM)

Ministrul Afacerilor Interne - Dorin Recean (PLDM)

Ministrul Apărării - Vitalie Marinuţa (PL)

Ministrul Dezvoltării Regionale si Construcţiilor - Marcel Răducan (PD)

Ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare - Vasile Bumacov (PLDM)

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor -  Vasile Botnari (PD)

Ministrul Mediului - Gheorghe Şalaru (PL)

Ministrul Educaţiei - Maia Sandu (PLDM)

Ministrul Culturii - Monica Babuc (PD)

Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei - Valentina Buliga (PD)

Ministrul Sănătăţii - Andrei Usatâi (PLDM)

Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor - Pavel Filip (PD)

Ministrul Tineretului şi Sportului - Octavian Bodişteanu (PL)

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite