Procuratura Federaţiei Ruse explică de ce refuză să deschidă dosar penal în cazul otrăvirii lui Aleksei Navalnîi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Procuratura Generală a anunţat joi, 27 august, că nu există motive pentru deschiderea unui dosar penal în cazul otrăvirii principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, la moment nu au fost identificate probe cu privire la „acţiuni intenţionate criminale în raport cu Aleksei Navalnîi”.

Procuratura a mai comunicat că s-a adresat către organele de drept din Germania ca acestea să ofere documentele necesare ce confirmă că Navalnîi a fost otrăvit.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, spitalizat în comă la Berlin, prezintă „urme de otrăvire”, a anunţat luni Spitalul Charite din Berlin, în care opozantul a fost transferat în weekend din Siberia. Medicii germani nu îndepărtează riscul unor sechele pe termen lung, mai ales asupra sistemului nervos.

Considerat drept principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost internat joi, la Omsk, în comă, după ce s-a simţit rău în avionul cu care se întorcea de la Tomsk la Moscova.

El a fost transportat către Berlin, cu un avion privat închiriat de către un ONG german. 

Medicii din Omsk au refuzat iniţial să dea undă verde evacuării lui Navalnîi. Ei susţin totodată că nu au găsit urme de otravă în corpul său. Două laboratoare din Rusia anunţă acelaşi lucru.

Totuşi, potrivit Moskovskii Komsomoleţ, Navalnîi a fost urmărit îndeaproape în ultimul timp de agenţi din cadrul FSB.

Echipa lui Navalnăi afirmă răspicat că opozantul este victima unei otrăviri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite