Procuratura a explicat de ce ex-deputatul Constantin Botnari, un apropiat de-al lui Vlad Plahotniuc, a fost dat în căutare internaţională

Procuratura a explicat de ce ex-deputatul Constantin Botnari, un apropiat de-al lui Vlad Plahotniuc, a fost dat în căutare internaţională

Constantin Botnari

Constantin Botnari a fost citat ca învinuit la o şedinţă de judecată şi i s-a aplicat măsura arestului preventiv, în lipsă. Deoarece nu s-a prezentat, a fost anunţat în căutare.

Ştiri pe aceeaşi temă

El este cercetat penal de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) într-un dosar anunţat anterior, care vizează „depăşirea atribuţiilor de serviciu şi instigarea la falsificarea actelor publice, comise în iunie 2019, în privinţa fostului director al Agenţiei Servicii Publice (ASP), la indicaţia cetăţeanului Vladimir Plahotniuc, pentru ca să obţină buletine de identitate şi paşapoarte de călătorie, cu încălcarea prevederilor legale, pentru persoane din anturajul învinuitului Plahotniuc”, se arată într-un comunicat de presă al PSCOCS, citat de IPN. În cadrul acestui dosar, învinuitul Constantin Botnari a fost citat pentru ca să participe la şedinţa de judecată de aplicare a arestului. Învinuitul a cerut amânarea şedinţei, pentru ca să poată participa în persoană. În acest sens, avocaţii acestuia au depus o cerere, care a fost acceptată de instanţa de judecată, în vederea asigurării drepturilor acestuia. „Luni, 17 ianuarie 2022, urmează să aibă loc şedinţa amânată la solicitarea acestuia”, precizează sursa citată. O lună în urmă, PCCOCS anunţa că a înaintat o nouă învinuire „în privinţa lui Vladimir Plahotniuc, într-un dosar privind depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice, comise în iunie 2019” şi faptul că „a anunţat în căutare un deputat din legislatura a X-a, afiliat acestuia, cu solicitarea aplicării arestului” (fiind vorba de Constantin Botnari, n.r.). Aceştia erau învinuiţi de complicitate la depăşirea atribuţiilor de serviciu şi instigare la falsificarea actelor publice, în iunie 2019, în privinţa fostului director al ASP. Actele de identitate au fost perfectate în lipsa solicitanţilor, prin contrafacerea cererilor acestora, fără semnătura lor şi fără prelevarea amprentelor digitale sau captarea imaginilor fotografice ale persoanelor. Mai mult decât atât, actele de identitate le-au fost eliberate învinuiţilor în aceeaşi zi. Prin faptele comise, au fost încălcate un şir de acte şi proceduri obligatorii pentru toţi solicitanţii. „Prin urmare, aşa cum învinuiţii se eschivează de oamenii legii, procurorii i-au anunţat în căutare, iar în privinţa apropiatului lui Vladimir Plahotniuc (Constantin Botnari, n.r.) a fost solicitată şi aplicarea arestului, în lipsă”, menţiona PCCOCS. Într-o adresare video, Constantin Bornari a declarat recent că în 2019 a emigrat cu familia în Marea Britanie şi califică drept „incorectă” darea sa în căutare prin Interpol, care „l-a uimit”. El a anunţat că a cerut prin avocaţii săi crearea unei comisii rogatorii, pentru a fi cercetat în Marea Britanie. Constantin Botnari a opiniat că „tot ce i se întâmplă este pus la cale de foştii săi oponenţi politici, care astăzi sunt la guvernare”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările