Cristina Melnic*

Ultimul caz este cel al recentei vizite a ministrului de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, la Moscova, episod care a relevat abordarea ne-critică din discursul public de peste Prut. Presa a exultat, titlurile entuziaste au prevalat de ambele părţii ale Prutului – Ministrul de externe a cerut în Rusia retragerea trupelor ruse! -, lăsând vizita de la Moscova fără o dezbatere lucidă, onestă, în interesul strategic Republicii Moldova. E timpul ca luciditatea să revină ca instrument de lucru.

În realitate, Ministrul de externe NU a cerut la Moscova retragerea trupelor ruse. Dimpotrivă.

Ministrul de Externe de la Chişinău NU a cerut la Moscova retragerea completă a trupelor ruse

Într-o misiune de relansare şi consolidare a dialogului între Republica Moldova şi Federaţia Rusă după alegerile parlamentare anticipate, formarea noului guvern de la Chişinău şi mai ales după episodul crizei energetice şi de furnizare a gazelor de către Gazprom, ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, s-a deplasat la Moscova pentru o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Lavrov, dar şi cu şeful-adjunct al administraţiei preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Kozak, ministrul agriculturii al Federaţiei Ruse, Dmitri Patruşev, şi preşedintele comitetului pentru afaceri internaţionale al Consiliului Federaţiei, Grigori Karasin.

La finalul discuţiilor cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi în cadrul unei conferinţe de presă Nicu Popescu a reiterat faptul că Republica Moldova îşi doreşte reluarea procesului de retragere a trupelor ruseşti din regiunea transnistreană şi distrugerea muniţiilor stocate la depozitul de la Cobasna. Mai exact declaraţia acestuia a sunat aşa: „În ceea ce priveşte prezenta Grupului Operativ de Trupe Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, poziţia noastră rămâne neschimbată: prezenţa (aceasta) contravine statutului de neutralitate din Constituţia Moldovei şi retragerea trupelor ruseşti rămâne o prioritate a politicii noastre externe”.

După cum se poate observa şi înţelege explicit din declaraţia diplomatului de la Chişinău, Republica Moldova cere retragerea doar parţială a trupelor ruse prezente în stânga Nistrului, fiindcă NU face referire la retragerea contingentului de pacificatori, ci doar la Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR).

E o scăpare? Nu.

Pentru a confirma acest lucru, Nicu Popescu reia teza în cadrul interviului acordat pentru Eho Moskvî şi ne explică faptul că „în plus, faţă de Grupul Operativ al Trupelor Ruse, acolo există un contingent de menţinere a păcii. Acest contingent de menţinere a păcii are o bază legală şi există interacţiune şi bineînţeles ceea ce ne dorim – vrem şi sperăm să vedem o soluţie a conflictului în aşa fel încât Moldova să fie reintegrată”. În continuare jurnalistul Aleksei Venediktov a insistat dacă ministrul moldovean de externe susţine retragerea unui contingent restrâns, dar păstrarea pacificatorilor, iar cel din urmă a confirmat.

Prin urmare, trupele ruse, cel puţin o parte a lor, „au o bază legală” în Republica Moldova.

O manipulare rusă care riscă să câştige la Chişinău: GOTR versus „pacificatori”

Pentru a percepe mai bine relevanţa acestui subiect, ar fi util să explicităm componenţa trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, adică Grupul Operativ al Trupelor Ruse şi trupele de menţinere a păcii, şi să încercăm să definim semnificaţia pentru fiecare în parte.

Scurt istoric al GOTR

Mai exact, Grupul Operativ al Trupelor Ruse dislocat Transnistria a fost constituit la 1 iulie 1995 în urma reorganizării Armatei a 14-a. Prin directiva Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse nr.314/2/0296, la baza creării GOTR au stat corpurile de armată 10 şi 24 din Districtul Militar Odessa, care au fost dizolvate printr-o directivă din 15 octombrie 1956 a Statului-major al trupelor terestre ale URSS. Scopul principal al GOTR este de a proteja depozitele de muniţii de peste 20 de tone ce aparţin Federaţiei Ruse din regiunea transnistreană. Începând din 2011, GOTR a devenit o entitate militară cu statut separat şi misiuni speciale, devenind, astfel, o entitate a Districtului Militar „Vest” al Federaţiei Ruse.

Cadre militare active în cadrul GOTR sunt în jur de 2000-2500 persoane, iar aceştia organizează lunar zeci de aplicaţii şi exerciţii militare împreună cu forţele paramilitare transnistrene. De notat este şi faptul că o bună parte dintre ei sunt deja locuitori ai regiunii transnistrene care au şi cetăţenie rusă, Moscova organizând o campanie de recrutare locală după impedimentele de deplasare şi rotaţie impuse de unele guverne pro-europene din Republica Moldova, coordonate cu cele din Ucraina.

Totuşi, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova staţionează „două” contingente militare ruseşti. Primul, după cum am explicat mai sus, este GOTR şi al doilea contingent de militari participă la misiunea de pacificare (în realitate, distincţia dintre ele este doar teoretică, aceste contingente rotindu-se, regulat, pentru diferite misiuni – „pacificare” sau paza depozitului de la Cobasna.

Ce sunt „pacificatorii”

În urma semnării armistiţiului între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, la 21 iulie 1992, a fost instaurat un cadru instituţional de gestionare a zonei de conflict şi a misiunii de menţinere a păcii (MMP), care este constituit din aproximativ 1200 de „pacificatori” aproape egal împărţiţi între Rusia, Republica Moldova şi separatiştii de la Tiraspol, precum şi 10 observatori militari ucraineni. În realitate, aproape jumătate din numărul militarilor care îndeplinesc misiunea de pacificatori în zona de securitate din regiunea transnistreană sunt ruşi, iar aceştia activează, de asemenea, şi ca parte a GOTR.

De-a lungul vremii, au existat numeroase incidente care au dezvăluit ineficienţa trupelor de menţinere a păcii şi mai mult decât atât, a atitudinii partinice şi implicării „pacificatorilor” în perpetuarea situaţiei conflictuale între autorităţile separatiste de la Tiraspol şi cele ale Republicii Moldova. după

Cel mai elocvent caz este cel al tânărului Vadim Pisari, care a fost împuşcat mortal, pe 1 ianuarie 2012, la punctul de control de menţinere a păcii Nr.9 de către un „pacificator” rus doar pentru că a refuzat să oprească cu maşina la punctul de control. De asemenea, membri ai trupelor de pacificatori au participat la instalarea ilegală a posturilor de control separatiste, precum şi la reţinerea ilegală a unor persoane (a se vedea decizia CEDO din 16 mai 2019 în dosarul Manole şi Postica vs. Moldova şi Rusia).

Moştenirea binomului Plahotniuc-Dodon. Republica Moldova cade în capcană şi joacă pe muzica rusească

Aşadar, de ce Republica Moldova vrea doar retragerea parţială a trupelor ruse, adică a GOTR, dar nu şi a forţelor de menţinere a păcii? Chişinăul pare că a căzut în capcana rusă, şi asta în pofida tuturor documentelro interne şi externe (internaţionale) importante şi pe care Chişinăul le tot invocă – niciunul dintre aceste documente nu vorbeşte despre GOPR.

Încă din 1999, după Declaraţia Summit-ului OSCE de la Istanbul prin care se cerea explicit retragerea trupelor rusă fără să se facă nicio diferenţiere între GOTR şi „trupele de menţinere a păcii”, iar Federaţia Rusă era obligată să înceapă acest proces, la Kremlin s-au căutat metode de a ocoli această decizie. Teza de sorginte rusească şi infiltrată în diplomaţia şi autorităţile de la Chişinău, de a face o distincţie între trupele de „pacificatori” şi GOTR, cu scopul de a legitima o parte a trupelor militare ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova a fost lansată ulterior şi a avut parte de succes în timpul guvernării binomului Plahotniuc şi Dodon. Mai exact, prin Rezoluţia redactată de autorităţile de la Chişinău şi votată la ONU în 13 iunie 2018, o parte a trupelor ruse au fost legitimate, fiindcă în textul documentului se invocă doar retragerea trupelor GOTR şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, iar trupele de menţinere a păcii au fost intenţionat omise. Mai multe detalii despre acest document şi semnificaţiile lui strategice găsiţi în articolul LARICS, care a relevat pentru prima dată în spaţiul public aceste aspecte şi această manipulare rusă asumată explicit de Binomul Plahotniuc-Dodon la vremea respectivă.

De atunci, numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor din Republica Moldova au căzut în capcana rusească şi au declarat explicit că îşi doresc retragerea din Transnistria doar a Grupului Operativ al Trupelor Ruse, nu şi a „pacificatorilor”, ceea ce vine în contradicţie cu însăşi legislaţia Republicii Moldova, care presupune retragerea INTEGRALĂ a trupelor ruse şi a muniţiilor prin Legea 173 din 22.07.2005 cu privire la „Prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)”.

Vezi mai jos:

Dar dacă în timpul guvernărilor anterioare, existau suspiciuni asupra coruptibilităţii şi influenţei crescute din partea Moscovei asupra lui Vladimir Plahotniuc sau Igor Dodon, iar Federaţia Rusă a înregistrat un succes diplomatic consistent pe dosarul transnistrean prin Rezoluţia ONU care legitimează prezenţa militarilor ruşi pe teritoriul Republicii Moldova, actualul guvern pro-european nu trebui să susţină aceeaşi politică favorabilă Rusiei aplicată anterior de predecesorii săi (contestaţi chiar de actuala guvernare) în privinţa soluţionării conflictului îngheţat de peste Nistru, şi anume de a solicita doar retragerea parţială a trupelor ruse.

Concluzii. Chişinăul nu trebuie să renunţe la OSCE 1999

  1. Invocarea în discursul politic de la Chişinău a „Grupului Operativ al Trupelor Ruse” este o capcană a Federaţiei Ruse în care Ministrul de Externe a căzut la Moscova. Este o greşeală strategică care trebuie corectată cât mai repede, după cum am văzut, pentru că invocarea „GOPR” duce nu la retragerea trupelor ruse din R. Moldova, ci la legitimarea prezenţei trupelor ruse în R. Moldova, cum a spus, explicit, Ministrul Popescu în interviul pentru Eho Moskvî.

  2. „Grupul Operativ al Trupelor Ruse” este o formulă care nu apare în niciun document oficial nici intern, al Republicii Moldova, nu are o definiţie consacrată, limpede, unanim acceptată, nu are valoare de întrebuinţare (în realitate, distincţia dintre „trupele” ruse din Transnistria este imposibil de făcut, trupele acelea rotindu-se regulat). Repetăm: distincţia dintre trupele ruse este o manipulare a Moscovei pentru a delegitima legislaţia internă a R. Moldova şi alte documente internaţionale (în primul rând rezoluţia OSCE din 1999) unde această distincţie nu există.

  3. Ignorarea acestei capcane ar putea sugera pe plan internaţional (inclusiv semnaliza Moscovei) că autorităţile din stânga Prutului îşi doresc integrarea în orice mod şi indiferent de consecinţe a regiunii separatiste transnistrene, chiar dacă acest lucru ar presupune o formă de federalizare sau „transnistrizare” a ţării. Mai mult decât atât, prin prezenţa legitimă a militarilor ruşi, Chişinăul oferă garanţii pe termen lung Federaţiei Ruse în privinţa neutralităţii Republicii Moldova, mai ales în condiţiile în care Ucraina cochetează cu NATO, iar majoritatea ucrainenilor îşi doresc integrare în alianţă nord-atlantică.

  4. Oprirea frontierei NATO pe Prut este cel mai important obiectiv strategic al Rusiei atunci când vine vorba de Republica Moldova şi fostele republici sovietice. Ironia sorţii ar fi ca Rusia să jubileze chiar în timpul actualei guvernări, pro-europene, iar Republica Moldova să-şi definească viitorul într-o zonă „gri” din punct de vedere securitar, fără vreo fărâmă de perspectivă de integrare nici în NATO, nici în UE.

  5. În perspectiva acestui scenariu sumbru, urmărit însă tenace de la Moscova, Chişinăul pro-european trebuie să iasă din capcana rusească şi să-şi schimbe urgent discursul strategic pentru a nu mai oferi Federaţiei Ruse avantajul strategic al diferenţierii între „trupele de pacificare” şi „Grupul Operativ al Trupelor Ruse”.

*Cristina Melnic este cercetător asociat la Centrul de Studii Sino-Ruse din cadrul ISPRI şi expert pe spaţiul ex-sovietic.