Diacov, despre cedarea funcţiei de speaker liberalilor: Ar fi de râsul lumii ca un grup cu 40 de mandate să cedeze funcţia

Diacov, despre cedarea funcţiei de speaker liberalilor: Ar fi de râsul lumii ca un grup cu 40 de mandate să cedeze funcţia

FOTO arhivă

Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, afirmă că formaţiunea sa nu va ceda funcţia de speaker a Parlamentului în favoarea Partidului Liberal. Politicianul recunoaşte că au existat asemenea discuţii anterior, însă contextul politic era altul.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cândva s-a vorbit de funcţia de speaker şi era altă situaţie în Parlament. Un grup parlamentar care are 40 de mandate ar fi de râsul lumii ca să intre în negocieri să cedeze acum funcţia de speaker, hai să fim serioşi. Dar de vicespeaker, probabil liberalii nu au avut nevoie. Am auzit multe discuţii despre cadre, unele destul de aprinse. Dar la teme vicespeaker-ului nu am auzit discuţii. Nu văd de ce am face aceste schimbări”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.

Amintim că în ianuarie 2016, liderul PDM pe atunci, Marian Lupu, declara că democraţii urmează să renunţe la funcţia de preşedinte al Parlamentului şi să o cedeze unui alt partid.

„Partidul Democrat foarte bine înţelege că avem o guvernare de coaliţie, care este constituită din diferite grupuri politice. În aceste condiţii, nu poate o componentă din cele, care formează majoritatea parlamentară, să ocupe toate funcţiile. O asemenea formă a guvernării de coaliţie presupune un echilibru. Şi am spus că dacă va veni un prim-ministru, dacă va fi votat, PDM va elibera funcţia de preşedinte al Parlamentului, următorului partener după mărime”, preciza Lupu în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările