Deputaţii au votat o Declaraţie prin care condamnă traseismul politic

Deputaţii au votat o Declaraţie prin care condamnă traseismul politic

Deputaţii au votat unanim o Declaraţie privind condamnarea traseismului şi coruperii politice, la iniţiativa Fracţiunii Partidului Democrat. În document sunt condamnate acţiunile de traseism politic în forul legiuitor pentru întreaga perioadă a parlamentarismului din Republica Moldova, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din cauza traseismului politic, voinţa suverană a poporului exprimată în alegeri este brutal denaturată, iar gestionarea dinafara ţării a migraţiei politice bazată pe corupţie reprezintă o ameninţare reală la siguranţa naţională, se arată în Declaraţie.

Citind Declaraţia, deputatul PDM, Alexandru Jizdan, a menţionat că, sunt dezaprobate practicile parlamentarilor care au recurs la comercializarea mandatului primit din partea cetăţenilor şi se atrage atenţia că traseismul politic nu doar loveşte direct în temeiurile etice şi morale ale societăţii, ci viciază sistemul politic şi procesele politice din ţară.

„Disociindu-ne şi condamnând corupţia în sine, cu atât mai mult cea politică, declarăm cu toată responsabilitatea că nu vom vota niciodată un guvern împreună cu transfugii politici. Parlamentul este chemat prin Constituţie şi legile ţării să exprime voinţa cetăţenilor şi să contracareze orice încercare de a substitui această voinţă suverană cu interesele înguste ale unor grupuri obscure”, a menţionat Alexanru Jizdan.

În luarea sa de cuvânt, Alexandru Slusari, vicepreşedintele Parlamentului, a menţionat că traseismul politic a început demult, de aceea ar fi bine ca în declaraţie să fie condamnat traseismul politic pentru toată perioada parlamentarismului şi să fie condamnaţi cei care au acceptat, dar şi cei care au propus deputaţilor să plece dintr-un partid. Amendamentele au fost acceptate.

Adrian Candu, liderul Pro Moldova, consideră că trebuie de vorbit despre traseism într-un context al dezamăgirii. El a dat exemple de traseism politic, numindu-i pe Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Dumitru Diacov dar şi alţi parlamentari. „Avem nevoie de modificarea Constituţiei şi a mentalităţii şi moralei”, a spus acesta.

Lilian Carp, deputatul Fracţiunii PAS, Blocul ACUM, crede că Moldova are mari restanţe în ce priveşte „moralitatea” în Parlament. Declaraţia condamnă anumite acţiuni de corupţie, dar parlamentarul speră că nu se va opri totul doar la declaraţie.

https://www.ipn.md/ro/deputatii-au-votat-o-declaratie-prin-care-condamna-traseismul-7965_1074119.html


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: