Deputat PAS: Nu vedem de ce am vota bugetul pentru 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Grosu FOTO by Constantin Grigorita

Şeful fracţiunii Partidului Acţiune şi Solidaritate din Parlament, Igor Grosu, susţine că PAS nu vede de ce ar vota proiectul bugetului de stat pentru 2020. Deputatul susţine că proiectul bugetului este irealist întrucât nu va putea acoperi deficitul pe care Guvernul l-a stabilit pentru anul viitor, transmite IPN.

În plus, parlamentarul este de părere că bugetul este unul electoral pentru că are drept scop să-l ajute pe preşedintele Igor Dodon să obţină al doilea mandat. Declaraţiile au fost făcute în platoul TVRMoldova.

Igor Grosu spune că din proiectul bugetului elaborat de către Guvernul Sandu, document care, spune el, a fost preluat aproape în totalitate de Guvenrul Chicu, lipsesc primele pe care trebuiau să le primească angajaţii din sectorul public, banii pe care i-a promis România Republicii Moldova, la fel, nu se regăsesc în proiect. 

În opinia sa, autorităţile publice locale se vor pomeni fără solduri pentru că proiectul bugetului prevede că banii economisiţi de către primării vor fi retraşi de autorităţile centrale. 

„Pe această notă „pozitivă” noi nu prea vedem de ce am vota. În plus, în domeniul importurilor de maşini hibrid, care mai puţin poluează, în loc să-i favorizăm pe cei care aduc asemenea maşini, se favorizează un alt importator care stă de ani de zile pe piaţa locală. Lucruri de-astea sunt multe şi pe noi ne îngrijorează, ne determină să nu votăm”, a afirmat Igor Grosu.

Deputatul socialist Andrian Lebedinschi menţionează că o bună parte din proiectele înaintate de blocul ACUM au fost incluse în bugetul pentru anul viitor. Potrivit lui, o bună parte din iniţiativele şefului statutului au rămas fără atenţie în timpul Guvernului Sandu, dar s-a ţinut cont de ele atunci când executivul a fost schimbat. Socialistul afirmă că odată cu creşterea veniturilor pentru populaţie, se va majora şi capacitatea ei de cumpărare, iar acest lucru va duce la creşterea economiei.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea susţine că proiectul bugetului pentru 2020 este unul şi electoral pentru că vor avea loc alegerile prezidenţiale. În opinia lui, nu este o problemă ca politicienii care se află la putere să încerce să vină cu proiecte generoase pentru cetăţeni. „Vine un an electoral şi politicienii în această perioadă sunt mai darnici. Dar sperăm foarte mult că Guvernul Chicu să fie în stare să echilibreze bugetul în aşa fel încât să nu existe probleme mari cu executarea lui”, a spus Corneliu Ciurea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite