Denis Ulanov: Procuratura nu a deschis niciun dosar pe numele celor care au scos cu vagoanele banii din BEM

Denis Ulanov: Procuratura nu a deschis niciun dosar pe numele celor care au scos cu vagoanele banii din BEM

Denis Ulanov, deputat Partidul ŞOR

Deputatul Partidului „ŞOR”, Denis Ulanov, l-a pus în dificultate pe procurorul general interimar, după ce a explicat în detalii ce s-a întâmplat cu adevărat la Banca de Economii şi cum au dispărut cele 13 miliarde de lei din rezervele Băncii Naţionale. El a atras atenţia că subiectul acestui dosar penal sunt anume garanţiile acordate de stat, nu creditele acordate de BNM de-a lungul anilor.

„În dosarul penal despre frauda bancară, prejudiciul, aşa cum a fost stabilit el de procurori, înseamnă nu creditele neperformante, care nu au fost returnate la timp sau deloc. Paguba se referă la creditul acordat de Banca Naţională, urmate de garanţiile de stat, iar apoi decizia Guvernului Filip, în 2015, de a pune această povară pe umerii bugetului de stat. În 27 noiembrie 2014 a fost o emisie monetară, s-au tipărit bani, după aceea, în martie 2015, a fost acordată a doua tranşă a creditului de urgenţă. Iar aceste credite de urgenţă, adică banii oferiţi băncii pentru creşterea lichidităţilor, cum a spus domnul Drăguţanu în cadrul conferinţei din 1 decembrie 2014, erau gestionaţi de BNM şi de Comitetul pentru Stabilitate Financiară, din care făceau parte prim-ministrul Leancă, ministrul Finanţelor, directorul CNA şi alţii”, a menţionat Ulanov.

Potrivit lui, anume aceste persoane, prin propriile decizii şi semnături, decideau ce se întâmplă mai departe cu acest credit de urgenţă. 

„Totul arăta frumos, însă, în realitate s-a dovedit a fi o escrocherie de proporţii, pentru care încercaţi acum să învinuiţi cu totul alte persoane. Nici Ilan Şor, nici Marina Tauber nu au nimic cu banii statului care au fost acordaţi şi distribuiţi prin deciziile Guvernului, miniştrilor, guvernatorul BNM şi cei din subordinea lor. În legătură cu aceste persoane aveţi bănuieli rezonabile?”, a întrebat deputatul, însă procurorul Robu a evitat să ofere un răspuns. 

Denis Ulanov a mai precizat că însuşi guvernatorul BNM de atunci, Dorin Drăguţanu, a confirmat acest lucru, în cadrul unei conferinţe de presă, pe 1 decembrie 2014. 

„Într-o singură zi, pe 27 noiembrie, au avut loc un şir de evenimente: hotărârea Curţii Supreme de Justiţie privind întoarcerea pachetului de control statului, decizia Consiliului Concurenţei cu privire la ajutorul de stat, a fost instituită administrare specială la bancă, iar a patra decizie consta în înlăturarea acţionarilor din sfera de luare a deciziilor cu privire la activitatea băncii. Tot ce a avut loc după aceea, s-a făcut la decizia funcţionarilor de stat. Solicitarea banilor, distribuirea şi destinaţia lor. Este vorba de acele 13 miliarde de lei. Înainte de asta, Guvernul Leancă şi-a asumat în două rânduri răspunderea pentru a putea întreprinde aceste acţiuni şi a adaptat legislaţia în aşa fel încât care le-ar fi permis să nu întâmpine piedici. De ce a fost nevoie să acorde bani unor bănci, pentru a le creşte volumul de lichidităţi şi să anunţe societatea că acestea vor continua să activeze, iar apoi să desfiinţeze băncile, iar banii să-i distribuie, iar după aceea, să pună totul pe umerii acţionarilor şi a altor persoane care nu au nimic în comun cu modul în care s-au distribuit aceşti bani?”, a întrebat Ulanov.  

În altă ordine de idei, deputatul Partidului „ŞOR” l-a întrebat pe procurorul general interimar de ce până acum nu există dosare penale pe numele persoanelor care au luat credite de la BEM şi nu le-au mai întors. Şi aici, şeful Procuraturii a fost evaziv în răspunsul său.

„Procuratura Generală şi Procuratura Anticorupţie are tone de hârtii de la Banca de Economii, din 2014, când pachetul de control se afla în la acţionarii privaţi. Declaraţiile depuse la Procuratură şi materialele cu privire la creditele neperformante, acordate de Banca de Economii, sunt fără număr. Eu am auzit însă doar despre dosarul penal pe numele lui Gacichevici, care se află pe rol de cinci sau şase ani, de un dosar penal pe o companie care a luat un credit pentru a procura un hotel, precum şi unul pe numele unui casier din BEM, care a luat nu ştiu câţi bani. Şi cam atât. Când veţi înainta învinuiri, la modul practic, sutelor de companii, persoanelor fizice, beneficiarilor, directorilor, celor care au organizat acordarea acestor credite, persoanelor interpuse, pentru faptul că au adus BEM în prag de faliment cu mult înainte ca acolo să vină acţionarii privaţi? Iar apoi, aceste miliarde a fost acoperite cu creditele de urgenţă. Nu a fost deschis nici un dosar pe numele celor care au scos cu vagoanele banii din BEM”, a mai spus Denis Ulanov.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările