După o combinaţie ciudată de influenţe ruso-europene, Partidul Acţiunea Socială al Maiei Sandu, declarat pro-european, a votat – pare-se şi într-un sondaj intern, şi în structura de conducere – să facă alianţă cu partidul pro-rus PSRM al Zenaidei Greceanâi şi a lui Igor Dodon. Totul, zice-se, pentru a adopta un pachet de legi anti-oligarhice şi pentru a scăpa de celălalt principiu malefic de la Chişinău, Vladimir Plahotniuc, celebrul Oligarh Rău care a Capturat Statul.

E adevărat că membrii alianţei pro-europene ACUM (PAS-PPDA) invocă partea plină a paharului şi lipsa de opţiuni. Adică preluarea guvernării. Dar o guvernare minoritară a unui partid nou şi fără experienţă, cu un Parlament controlat de socialiştii pro-ruşi reprezintă un risc major, admiţând că s-ar ajunge acolo. ACUM va deconta totul, admiţând că poate construi ceva vreodată, şi nu e blocată direct în Parlament, cu miniştri demişi şi fără legislaţia necesară.

Dilema prizonierului pentru cei din alianţa pro-europeană ACUM

Dilema prizonierului în care se află partidele pro-europene PAS al Maiei Sandu şi PPDA a lui Andrei Năstase – ultimul neprins iniţial în acest joc, dar care e revenit de dragul alianţei ACUM – este imposibilitatea jocului în trei, alături de PDM a lui Vladimir Plahotniuc şi PSRM a lui Igor Dodon, adică Oligarhul şi pro-rusul. În campania electorală, ACUM s-a afirmat drept luptător asiduu împotriva binomului PSRM-PDM, cu acuzaţii directe că şi Vladimir Plahotniuc ar avea un joc cu influenţe pro-ruse.

Acum, totul s-a jucat în termenii urii celei mai mari, a emoţiilor negative şi umorilor confruntaţionale cele mai acute care s-au decantat către deţinătorul puterii de până în prezent – cu propriile greşeli şi propriul parcurs negativ – şi nu către reprezentantul transparent şi ostentativ al opţiunii pro-ruse, Igor Dodon. Adică, pe scurt, deschiderea uşii Rusiei către putere şi control direct şi vizibil la Chişinău de dragul distrugerii unui rival cu capacităţi, resurse şi putere mai importantă, care domina discreţionar politica de la Chişinău, şi pe care nu-l poţi confrunta direct.

Aici dilema e extrem de complicată: alianţa cu PSRM înseamnă alianţa cu unul dintre principiile negative ale binomului PDM-PSRM sau Plahotniuc-Dodon pe care ACUM l-a reclamat în cursul întregii campanii electorale. Nu mai vorbim aici despre infantilismul, lipsa de nuanţe şi de opţiuni în care s-a cantonat această alianţă de formaţiuni pro-europene, după o campanie electorală, care îi refuză orice asociere.

O alianţă care are de ales între opţiunea mezalianţei cu partidul pro-rus - nepregătită faţă de propriul public - şi opţiunea alegerilor anticipate, pe care le confruntă fără resurse şi cu perspective mai reduse. Cât despre eventuala alianţă teoretică împreună cu PDM, ea este privită ca trădarea supremă, deci iese din discuţie astăzi.

Matematica, emoţiile şi jocul la risc maxim

Matematica nu este de partea noii majorităţi formate, mai ales că o parte din deputaţii PAS s-ar putea nici să nu voteze cu preşedintele PSRM la conducerea Parlamentului. Voturile sunt insuficiente doar cu PAS, 49 în aritmetica directă strictă a locurilor câştigate de partide din cele 101 ale Parlamentului, dar antrenarea PPDA, celălalt partid al coaliţiei compensează această situaţie. Nu-i vorba, defecţiuni pot apărea pe toate direcţiile. Dar până una-alta, indiferent de perspective, PAS s-a compromis definitiv.

Într-adevăr, va fi foarte dificil să vorbeşti, la alegerile generale - care oricum vor veni - că ai rezolvat o parte din joc, dacă nici măcar legile în cauză, de dez-oligarhizare, nu trec sau sunt blocate şi respinse de Curtea Constituţională. Apoi ideea de a accepta ca Dmitri Kozak - simbolul planului de federalizare pe care Putin îl impunea Republicii Moldova, condusă atunci de Vladimir Voronin - este primit ca mediator la Chişinău între PSRM şi ACUM, că liderii pro-europeni îl validează, dar şi el, trimisul Moscovei, pe faţă, îi validează ca parteneri acceptabili Rusiei, este o altă linie roşie care nu trebuia trecută niciodată.

În plus, votarea Zenaidei Greceanâi ca Preşedinte al Parlamentului are costuri directe, în personajul sulfuros pentru care depui voturile, în simbolul votului pentru Rusia, dar mai ales prin votarea unei paveze lui Dodon, din propriul partid, că poate face ce vrea. Pentru că, fără prea multe atribuţii, preşedintele Republicii Moldova nu poate face nimic, nici măcar blocaj dacă nu controlează şi şefia Parlamentului.

Procedura stabilită de către Curtea Constituţională când nu vrea să semneze legi şi numiri, încălcând Constituţia, este ca semnătura să o poată face numărul doi în ierarhia statului, Preşedintele Parlamentului. Or până azi, postura de control şi echilibru, era deţinută de către PDM, pe când acum, dacă scapi poziţia aceasta către PSRM, înseamnă să-i oferi garanţii lui Dodon, care poate face ce vrea şi nu mai poate fi oprit.

Un mare gol: distrugerea speranţei

În fine, şi mult mai grav, actualul gest a readus Rusia în prim plan în puterea de la Chişinău. Astfel că PAS dă Republica Moldova pe mâna Rusiei, la masa verde, într-o tranzacţie absconsă pe care doar negociatorii subterani o ştiu (cu mână europeană implicată fireşte), şi acest fapt poate costa cât o generaţie de ocupaţie rusă directă, la Chişinău, prin readucerea fostei metropole la masă, direct, aşa cum a stat direct şi Dmitri Kozak la masa negocierilor făcând majorităţi. Iar aceasta e o greşeală strategică ce se plăteşte în veac, în istorie.

Să zicem că Maia Sandu, chiar şi, eventual, colegul său Andrei Năstase, nu au vocaţia istorică şi a memoriei. Dar pasul care presupune alierea cu un principiu străin - cu atât mai mult cu fosta metropolă din perioada imperială sovietică, Moscova - pentru a soluţiona o chestiune internă unde nu ai forţa, ştiinţa şi resursele pentru a învinge pe regulile democratice, este profund reprobabil, şi va costa imediat.

Jocul la risc maxim de către jucători neexperimentaţi, rudimentari, naivi şi lesne de păcălit, este un amestec exploziv. Nu ştiu care sunt resorturile şi garanţiile unui asemenea gest. Ştiu doar că opţiunea de azi distruge o nouă speranţă a alegătorilor din Republica Moldova, forţează conştiinţe şi voinţe la Chişinău, chiar din rândul celor apropiaţi, şi distruge imagini şi credibilităţi politice pentru totdeauna.

În urmă, rămâne un mare gol, o lipsă de alternative şi o prăbuşire de speranţe cu care s-a jucat în ultimii ani perspectiva europeană şi pro-occidentală, pro-democratică a Republicii Moldova. Şi, vorba cuiva mai patetic, de abia întorşi din Siberia, românii basarabeni se trezesc din nou cu Siberia adusă la Chişinău şi instalată la masa puterii, şi asta chiar de marii apărători ai dreptăţii, verticalităţii, europenismului şi intransigenţei.