Ştefan Gligor, ales preşedinte al Partidului Schimbării

Ştefan Gligor, ales preşedinte al Partidului Schimbării

Ştefan Gligor FOTO IPN

În funcţia de preşedinte al Partidului Schimbării a fost ales Ştefan Gligor, iar în funcţiile de vicepreşedinţi – Corina Gaibu, Sergiu Dărănuţă, Ion Potlog, Sergiu Postica şi Sergiu Tofilat. În calitate de secretar general al formaţiunii a fost ales Vladimir Ciobanu. Deciziile  au fost aprobate la şedinţa Congresului de constituire a partidului, care a avut loc duminică, 7 martie, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul şedinţei, Grupul de iniţiativă pentru constituirea Partidului Schimbării a prezentat un raport în faţa delegaţilor. Potrivit acestuia, din momentul lansării Grupului, pe 28 ianuarie, au fost colectate două mii de cereri de membru şi create trei organizaţii teritoriale în raioanele Anenii Noi, Cantemir şi Leova.

Deocamdată, a fost amânată constituirea organizaţiilor teritoriale în municipiile Bălţi şi Chişinău, în contextul acutizării crizei pandemice. „În aceste municipii există un număr mare de membri, care doresc să participe la constituirea organizaţiilor teritoriale, dar din păcate, în prezent, respectivele şedinţe de constituire nu pot avea loc din cauza limitărilor impuse de autorităţi. În pofida acestei situaţii, vom continua constituirea organizaţiilor teritoriale în raioane cu respectarea deciziilor Comisiei Naţionale Extraordinare în Sănătate Publică. Planificăm în următoarele săptămâni să constituim cel puţin zece organizaţii noi. Mai mult, odată cu anularea limitelor impuse de autorităţi, vor fi constituite organizaţiile teritoriale din Chişinău şi Bălţi”, se menţionează într-un comunicat de presă al partidului.

Congresul a decis că, odată cu constituirea majorităţii organizaţiilor teritoriale a Partidului Schimbării, să fie convocat un congres extraordinar pentru reconfirmarea conducerii alese şi adoptarea deciziilor strategice cu privire la dezvoltarea partidului şi activitatea politică de mai departe.

În următoarele zile, urmează să fie depuse actele pentru înregistrarea formaţiunii la Agenţia Servicii Publice.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările