Toate instituţiile de învăţământ din Moldova vor activa în regim obişnuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
elevi masca studenti liceu FOTO Shutterstock

Toate instituţiile de învăţământ general, profesional tehnic şi superior din ţară vor activa în regim obişnuit. Decizia a fost luată de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), în contextul în care incidenţa cazurilor de infecţie în ultima săptămână a înregistrat o scădere de 35% comparativ cu săptămâna precedentă, iar mortalitatea s-a redus cu 36%. Decizia intră în vigoare la 1 martie, transmite IPN.

Totodată, unităţile de alimentaţie publică din localităţile unde se atestă cod portocaliu vor activa la capacitate maximă în spaţiile exterioare şi interioare, cu obligaţia ca toţi clienţii să prezinte certificatul COVID la intrare.

Conform noii decizii, antrenamentele de grup, cu excepţia celor cu participarea sportivilor de performanţă, vor fi permise pe întreg teritoriul ţării, indiferent de codul de alertă.

Evenimentele sportive vor putea fi organizate la capacitate maximă în spaţiile exterioare şi interioare, cu obligaţia ca toţi spectatorii să prezinte certificatul COVID, în localităţile unde se atestă cod verde, galben şi portocaliu. În cazul regiunilor unde se înregistrează cod roşu, astfel de evenimente se vor desfăşura cu până la 50 la sută din capacitatea maximă în spaţiul interior sau la capacitate maximă în spaţiile exterioare şi cu obligaţia prezentării certificatului COVID.

În cazul activităţilor care urmează să fie organizate în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, acestea se vor desfăşura la capacitate maximă în spaţiile exterioare şi interioare, cu obligaţia ca spectatorii să prezinte certificatul COVID.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite