13 persoane, reţinute pentru organizarea unei scheme de corupţie la eliberarea actelor cadastrale

13 persoane, reţinute pentru organizarea unei scheme de corupţie la eliberarea actelor cadastrale

Ofiţer CNA, FOTO simbol

13 persoane au fost reţinute de CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuite de organizarea unei scheme infracţionale, prin intermediul căreia obţineau venituri ilicite. Este vorba despre angajaţi ai oficiilor cadastrale din cadrul Agenţiei Servicii Publice, brokeri imobiliari şi ipotecari, persoane fizice şi juridice, care, în complicitate cu un fost agent imobiliar facilitau procedura de obţinere a actelor cadastrale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luni, 20 decembrie, ofiţerii CNA şi procurorii au desfăşurat acţiuni de urmărire penală în cadrul mai multor dosare, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă şi trafic de influenţă. În cele 69 de percheziţii autorizate, care au vizat birourile de serviciu, domiciliile şi automobilele, figurează 38 de persoane. Totodată, ofiţerii CNA au ridicat mai multe documente de la sediul ASP. Treisprezece persoane au fost reţinute pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de detenţie şi amenzi penale.

CNA şi procurorii anticorupţie au cercetat câteva sute de episoade în care organizatorul schemei facilita eliberarea actelor permisive pentru cumpărarea-vânzarea imobilelor, eludând procedura legală de programare prealabilă şi pretinzând de la clienţii săi sume ilicite de bani pentru a corupe angajaţii ASP.

Printre solicitanţii de acte erau persoane fizice, juridice şi agenţi cadastrali care cereau eliberarea actelor fără asigurarea prezenţei fizice necesare a proprietarilor şi fără o procură oficială pentru ridicarea acestora. 

Pentru a obţine documentele, aceştia apelau la organizatorul schemei şi îi ofereau mijloace financiare pentru următoarele servicii: înregistrarea unui contract la termen standard (10 zile) - 900 de lei (taxa oficială la ASP este de 260 lei); extras din Registrul bunurilor imobile şi certificatul privind valoarea bunului imobil la termen standard (3 zile) - 500 de lei (taxa oficială este de 250 lei); înregistrarea unui contract la termen standard (10 zile), extras din Registrul bunurilor imobile şi a certificatului privind valoarea bunului imobil la termen standard (3 zile) - 1400 lei (taxa oficială pentru asemenea servicii prestate de ASP este de 500 lei). Din sumele pretinse, organizatorul achita taxa de stat, corupea funcţionarii şi încasa comisionul pentru sine.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările