Rep. Moldova. Vot în primă lectură pentru compensaţia de 428 de lei la lumină pentru două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
contor energie electrica

Proiectul care prevede că statul va acorda fiecărui consumator casnic o compensaţie în valoare de 428 de lei pentru consumul de energie electrică pentru lunile aprilie şi mai a fost votat în primă lectură. Deputaţii din opoziţie au criticat faptul că această compensaţie urmează să fie alocată tuturor, nu doar celor care într-adevăr au nevoie de acest sprijin, transmite IPN.

Ei au solicitat ca pentru lectura a doua să fie revăzute categoriile care să beneficieze de compensaţia respectivă, poate chiar într-o valoare mai mare

Unul dintre autorii iniţiativei, deputatul socialist Petru Burduja, a declarat că aceste calcule reies din consumul mediu de energie electrică în lunile februarie şi martie. Compensaţia la energia electrică urmează să fie achitată în două tranşe egale – până pe 25 mai şi până pe 25 iunie.

Potrivit proiectului, Ministerul Finanţelor urmează să aloce tranşele necesare compensaţiei, în mărimi egale, pe contul furnizorilor de energie electrică. Furnizorul de energie electrică urmează să atribuie la conturile personale (NLC – numărul locului de consum) ale consumatorilor gospodăriilor casnice (persoane fizice) tranşele mijloacelor financiare acordate de către MF.

Conform datelor estimative, la implementarea proiectului de lege vor fi necesare mijloace financiare suplimentare din bugetul de stat, în sumă de 532 959 286 de lei, reieşind din consumul mediu.

Preşedintele fracţiunii Partidului Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, l-a întrebat pe autorul proiectului de ce aceste alocaţii nu au fost prevăzute doar pentru persoanele care într-adevăr au nevoie de ele.

Drept răspuns, Petru Burduja a declarat că nu s-a procedat astfel pentru a nu îngreuna acest proces prin necesitatea de a prezenta diverse certificate confirmative etc.

„Cred că şi colegii înţeleg, suntem în campanie electorală acum. Şi se vine cu asemenea iniţiative care vor fi votate în primă lectură şi nu vor mai ajunge la lectura a doua”, a declarat liderul Partidului Democrat, Pavel Filip. Potrivit lui, autorii, dacă e o intenţie adevărată, trebuie să vină cu ajustări la proiect, şi să-l voteze chiar azi în ambele lecturi.

Autorul proiectului a dat exemplul solicitărilor pentru ajutor social şi criteriile pentru a deveni beneficiar – „număratul televizorului, a frigiderului etc.”. Or, acordând tuturor compensaţia la lumină, potrivit lui, oamenii vor evita „alergatul pe drumuri după certificate”.

La rândul său, Pavel Filip l-a contrazis, declarând că număratul bunurilor este demult un mit, iar la stabilirea ajutorului social se ia în calcul doar venitul mediu lunar.

În luarea sa de cuvânt, deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Dumitru Alaiba, a declarat că, dacă s-ar face calcule şi ar fi selectate persoanele care cu adevărat au nevoie de aceşti bani, ei ar putea ridica chiar şi mai mulţi bani. Potrivit lui, acest proiect vine să promoveze şi mai mult inechitatea. Or, este o risipă să aloci bani celor care nu au nevoie de ei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite