12 milioane de lei, alocate localităţilor afectate de calamităţile naturale

12 milioane de lei, alocate localităţilor afectate de calamităţile naturale

Guvernul Chicu va aloca circa 12 milioane de lei din Fondul de Intervenţii pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din mai multe localităţi ale Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost luată la şedinţa Comisiei Naţionale Extraordinare pentru Sănătate Publică, desfăşurară vineri, 10 iulie, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printre localităţile care au avut de suferit cel mai mult din cauza intemperiilor se numără: Basarabeasca; satele Cetireni, Ungheni, Hansca, Pojăreni, Costeşti, Ţipala, Horeşti din raionul Ialoveni; satele Chiştelniţa, Sărătenii Vechi, Leuşeni din Teleneşti, precum şi oraşul Lipcani.

Resursele vor fi alocate pentru compensarea prejudiciilor oamenilor cărora fenomenele meteorologice nefaste le-au distrus locuinţele şi gospodăriile. Vor fi restabilite mai multe porţiuni de drum, dar şi reparate acoperişurile unor spitale, instituţii şcolare şi preşcolare care au fost afectate de grindină.

Peste două milioane de lei vor fi distribuiţi la 29 de familii de sinistraţi din oraşul Lipcani pentru spaţiu locativ, pe motiv că blocul de locuit în care ei trăiau este într-o stare avariată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: