UPDATE Incendiu la fabrica unei multinaţionale. Zeci de angajaţi au fost evacuaţi

UPDATE Incendiu la fabrica unei multinaţionale. Zeci de angajaţi au fost evacuaţi

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri FOTO Arhivă

Câteva zeci de angajaţi ai fabricii de ţevi au fost evacuate, la faţa locului intervenind pentru stingerea focului mai multe echipaje de pompieri.

UPDATE ORA 22.30 Primele cercetări ale pompierilor au stabilit că incendiul a fost declanşat de un scurtcircuit. Flăcările au mistuit mai multe dulapuri, piese de mobilier, materiale textile, aparate electrice şi unelte.

UPDATE ORA 19.40 Pompierii au reuşit să stingă incendiu. Oficilii ISU Sălaj au transmis că nu au fost înregistrate victime.


ŞTIRE INIŢIALĂ

Un incendiu a izbucnit în jurul orei 18.30 la secţia Trăgătorie a companiei TenarisSilcotub din Zalău. La faţa locului au intervenit pompierii cu două autospeciale cu apă şi spumă, utilajul de descarcerare, o autoscară, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă.

Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate din hală şi din spaţiile adiacente.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi, în centrul halei, la dulapurile în care se depozitează lacuri şi vopseluri. Incendiul este localizat, se lucreaza pentru lichidare.
 
Mai puteţi citi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: