O femeie s-a aruncat în faţa trenului în apropiere de Gara Bârlad. A supravieţuit impactului violent, însă i-a fost amputat un picior

O femeie s-a aruncat în faţa trenului în apropiere de Gara Bârlad. A supravieţuit impactului violent, însă i-a fost amputat un picior

O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a încercat să-şi pună capăt zilelor joi, aruncându-se în faţa unui tren care se apropia de Gara Bârlad.

UPDATE Din primele cercetări, reiese că femeia a recurs la gestul extrem pe fondul conflictelor din familie, fiind agresata frecvent de partener. Recent, pe 20 octombrie, ea a ajuns la unitatea de primiri urgenţe a spitalului din Bârlad, urmare a agresiunilor partenerului. 

ŞTIRE INIŢIALA Femeia a supravieţuit, în urma impactului fiindu-i amputat un picior. Pentru scoaterea femeii de sub tren, în zonă a intervenit un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui. 

„Femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost transportată în stare de şoc la Compartimentul Primiri Urgenţă a Spitalului Municipal ”Elena Beldiman” de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările