Mehedinţeni, amendaţi pentru că nu respectă Ordonanţele militare

Mehedinţeni, amendaţi pentru că nu respectă Ordonanţele militare

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale MAI din judeţul Mehedinţi au desfăşurat mai multe misiuni pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgenţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

420 de poliţişti mehedinţeni au desfăşurat peste 700 misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu în cazul a peste 1.900 persoane şi 23 de agenţi economici au fost verificaţi cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul Stării de Urgenţă.De asemenea, poliţiştii au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 140.000 lei pentru nerespectarea măsurii privind restricţionarea circulaţiei.

Poliţiştii au depistat un tânăr de 22 de ani din judeţul Mehedinţi, care nu a respectat măsura izolării la domiciliu. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei şi a fost plasat în carantină instituţionalizată.

56 de patrule mixte ale Jandarmeriei cu Poliţia au verificat 463 persoane aflate în izolare la domiciliu în 51 localităţi, iar 44 de jandarmi au constituit echipaje pentru însoţirea persoanelor către locaţiile de carantină, menţinerea ordinii publice la 12 locaţii de carantină. S-au aplicat 4 sancţiuni în valoare de  5.800 lei.

Poliţia Locală Drobeta Turnu Severin a făcut verificări la 257 de locaţii, unde se află 309 persoane în izolare voluntară la domiciliu. În dispozitivul comun cu IPJ MH au fost angrenate 11 echipaje de poliţie locală, dintre care 8 echipaje de ordine publică şi 3 echipaje de circulaţie rutieră. Au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea măsurilor impuse de Ordonanţa Militară nr. 3/ 2020, în valoare de 58.000 lei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: