Reacţii dure după începerea urmăririi penale în cazul Bodnariu: „Caracatiţa uriaşă nu pierde şi nu rămâne datoare“

Reacţii dure după începerea urmăririi penale în cazul Bodnariu: „Caracatiţa uriaşă nu pierde şi nu rămâne datoare“

Anunţul privind începerea urmăririi penale a soţilor Bodnariu a stârnit reacţii dure din partea susţinătorilor acestora FOTO Dana Mihai

Procuratura din Norvegia a început urmărirea penală împotriva lui Marius şi Ruth Bodnariu, acuzaţi de violenţe asupra copiilor. Informaţia a fost făcută publică în urmă cu două zile de presa norvegiană, iar susţinătorii familiei spun că familia Bodnariu face obiectul unei anchete penale încă din momentul preluării copiilor, anunţul fiind parte a luptei dintre soţii Bodnariu şi autorităţile norvegiene.

Reunită după decizia Barnevernet de a-i înapoia pe toţi cei cinci copii, familia Bodnariu a plecat în concediu, una dintre destinaţiile celor doi soţi fiind România. Ancheta penală începută odată cu deschiderea cazului şi preluarea copiilor, în noiembrie anul trecut, a continuat, iar în urmă cu două zile presa norvegiană a anunţat punerea sub acuzare a celor doi părinţi.

Informaţia a fost confirmată, pentru presa norvegiană, de cei doi avocaţi ai părinţilor. „Sunt aduse acuzaţii împotriva clientei mele pentru violenţe în educaţia copiilor“ a spus avocata mamei, Ingrid Breistein. Aceasta a mai declarat că Ruth Bodnariu şi-a recunoscut parţial vina: „Clienta mea a recunoscut că i-a mai lovit uşor, cu palma, pe copii, încă de la prima interogare a poliţiei”. Avocatul tatălui, Ragnhild Torgersen, confirmă că Marius Bodnariu a fost pus şi el sub urmărire penală. Avocata nu a dorit, însă, să spună care sunt faptele pentru care este acuzat şi nici dacă acesta şi-a recunoscut sau nu vinovăţia.

Reprezentanţii familiei au anunţat că vor transmite un comunicat de presă cu o reacţie la anunţul presei norvegiene, dar până la ora redactării acestui material familia Bodnariu nu a transmis un punct de vedere. Singura reacţie a fost din partea fratelui lui Marius Bodnariu, Daniel Bodnariu, care a postat pe pagina sa de Facebook mai multe poze cu familia Bodnariu „happy”, pe un deal care pare a fi în România. Surse apropiate cazului susţin că din punct de vedere al anchetei penale din Norvegia, situaţia părinţilor este neschimbată, fiind aceeaşi din momentul deschiderii cazului, când pe numele lor a fost deschis un dosar penal.

Surse judiciare au explicat pentru „Adevărul” că indiferent dacă soţii Bodnariu aleg să se stabilească în Norvegia sau în România, procurorii norvegieni pot continua ancheta. Aceleaşi surse au precizat, însă, că în cazul în care cei doi soţi sunt citaţi pentru audieri în Norvegia, iar aceştia refuză să se prezinte în faţa autorităţilor, se poate interpreta că se sustrag anchetei penale, iar procurorul de caz poate cere chiar arestarea preventivă.

Reacţii dure ale susţinătorilor familiei Bodnariu

Unul din cei mai aprigi susţinători ai familiei Bodnariu, senatorul Ben Oni Ardelean, care a fost şi membru al comisiei parlamentare care s-a deplasat în Norvegia pentru discutarea cazului, a declarat că urmărirea penală a soţilor Bodnariu „este continuarea unei hărţuiri asupra familiei a unui sistem care nu vrea să îşi recunoască înfrângerea, deşi cazul a fost retras de către Barnevernet recunoscându-şi abuzurile”.  Ben Oni Ardelean a spus că în acest moment „procesul penal care a justificat abuzul luării copiilor înttr-un mod intempestiv pare să continue”.

George Alexander, fost director de grădiniţe în Norvegia, ajuns cunoscut după ce a criticat Barnevernet şi le-a luat apărarea familiilor intrate în conflict cu autorităţile norvegiene, a comentat decizia de urmărire penală a soţilor Bodnariu în stilu-i deja consacrat. „Sistemul care a inventat pretexte pentru a le lua oamenilor copiii, nu cedează niciun milimetru. Niciodată.  La presiunea opiniei publice, au fost -provizoriu!- eliberaţi copiii, dar caracatiţa uriaşă nu pierde şi nu rămâne niciodată datoare. Mascarada de proces penal este numai un subterfugiu de a-i aresta pe soţii Bodnariu şi a le lua iarăşi copiii. Sistemul nu se reformează, se perfecţionează”, a spus George Alexander.

„Dacă nu e stupiditate în această acţiune, atunci e doar răutate şi perversiunea unui sistem care nu poate accepta că este imperfect şi că a fost învins de o familie de oameni simpli, dar cu principii puternice, care au avut de partea lor oameni cu inimă mare şi un Dumnezeu atotputernic în care şi-au pus încrederea”, a spus şi pastorul Samuel Tuţac, un susţinător înfocat al familiei Bodnariu. 

Cazul Bodnariu, anchetat şi de procurorii români

Un dosar penal care vizează cazul Bodnariu a fost deschis şi la Parchetul General din România, la plângerea depusă de ţărănistul Aurelian Pavelescu, în luna decembrie a anului 2015. Pavelescu a acuzat autorităţile norvegiene care i-au luat din familie pe copiii familiei Bodnariu de „rele tratamente aplicate minorului, lipsire de libertate în mod ilegal, supunere la rele tratamente şi tortură”. Conform procedurilor, procurorii români au început urmărirea penală in rem, pentru faptă. Într-un răspuns comunicat de Parcehtul General în luna martie, la solicitarea Adevărul, se arată că în dosar „procurorii au solicitat date şi informaţii de la diferite instituţii/autorităţi publice în vederea realizării obiectului urmăririi penale”. Surse judiciare au explicat că începerea urmăririi penale în dosarul deschis la cererea lui Pavelescu nu înseamnă mai nimic, fiind vorba de o începere a urmăririi penale conform procedurilor standard.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările