Primarul Timişoarei, schimb de daune morale cu un contestatar din oraş. Cum s-au jignit reciproc cei doi şi ce decizie a luat instanţa de judecată

Primarul Timişoarei, schimb de daune morale cu un contestatar din oraş. Cum s-au jignit reciproc cei doi şi ce decizie a luat instanţa de judecată

Primarul Nicolae Robu şi unul dintre contestatarii săi, Nicolae Bârsan FOTO pressalert.ro

O sentinţă a Judecătoriei Timişoara îl obligă pe Nicolae Bârsan, unul dintre cei mai duri contestatari ai primarului Robu, să-i plătească edilului daune morale de 15.000 de lei. La rândul său, Nicolae Robu trebuie să-i achite lui Bârsan daune morale de 10.000 de lei pentru că a reacţionat jignindu-l public pe contestatarul său.

Ştiri pe aceeaşi temă

Printr-un proces deschis la Judecătoria Timişoara, primarul Timişoarei Nicolae Robu l-a dat în judecată pe Nicolae Bârsan, unul dintre cei mai vehemenţi contestatari ai săi din oraş, cerând daune morale de 100.000 de lei. Robu a reclamat că în mai multe articole publicate pe un site local, Bârsan l-a numit „marele microb, mitoman, parşiv, infractor, incompetent, ipocrit, mincinos, borfaş”.

Reclamantul (n.r. Nicolae Robu) a fost asimilat într-un mod ironic de către pârât cu un împărat din Roma antică, Caligula, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai nebuni împăraţi avut vreodată de către romani. Pârâtul îşi continuă insultele în paragraful următor din acelaşi articol: <<Nicolae Robu este o reîncarnare a psihopatului Caligula, un accident genetic ce se crede împăratul absolut şi incontestabil al Timişoarei>>. După cum se poate observa, prin prisma acestui articol, nu numai că este descris ca un <<psihopat sau accident genetic>>, dar se poate trage concluzia că autorul articolului doreşte ca reclamantul să aibă aceeaşi soartă precum împăratul Caligula, şi anume că şi el, să sfârşească asasinat, asemănare pe care nu numai că o consideră defăimătoare la adresa sa, dar pe care o consideră de asemenea periculoasă şi ameninţătoare”, a arătat avocatul lui Robu în proces.

Contraatacul lui Bârsan

Dat în judecată pentru plata daunelor morale, Nicolae Bârsan s-a apărat susţinând că „pretinsele acuzaţii aduse pârâtului de reclamant sunt bazate strict pe cuvinte scoase din context, sunt false şi rău-intenţionate şi sunt făcute cu scopul de a-l intimida şi determina să renunţe la misiunea de demascare a corupţiei, hoţiei, minciunii şi incompetenţei instituţionalizate de primarul Nicolae Robu”.

În plus, Bârsan a contraatacat cu o cerere reconvenţională prin care a cerut ca Nicolae Robu să fie obligat să îi achite daune morale de 200.000 de lei pentru că, în cadrul unei conferinţe de presă de la primărie l-a insultat spunând; „…sunteţi un individ cu care eu nu am ce să discut. Eu nu cobor la speţa atât de joasă la care vă situaţi dvs.”;  „ Asta-i realitatea… nu bazaconiile pe care le colportează tot felul de cretini”;  „bazaconiile pe care le-a debitat de atâtea ori nu cred că trebuie găzduite şi aici…”;  „dar există şi imbecili evident”.

Decizia judecătorului

În urma procesului, Judecătoria Timişoara l-a obligat pe Nicolae Bârsan să îi achite primarului Robu daune morale de 15.000 de lei şi să îi prezinte edilului scuze publice prin intermediul a două publicaţii de largă circulaţie. „Expresiile folosite de pârât (n.r. Bârsan) în comentariile postate nu se înscriu în limitele permise de art. 10 din CEDO, o astfel de conduită neputând fi protejată de lege, în dauna dreptului la demnitate şi imagine al reclamantului (n.r. Nicolae Robu)”, se arată în sentinţa Judecătoriei Timişoara.

La rândul său, primarul Nicolae Robu a fost obligat să îi achite lui Bârsan daune morale în valoare de 10.000 de lei, judecătorul considerând că „prin aceste comentarii jignitoare, reclamantul-pârât reconvenţional (n.r. primarul Robu) a adus atingere dreptului pârâtului-reclamant reconvenţional (n.r. Nicolae Bârsan) la imagine şi reputaţie”.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Tribunalul Timiş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările