Primarul Timişoarei cere demisiile liberalilor Cosmin Şandru şi Nicolae Bitea: În spatele uşilor închise, aşa au funcţionat şi administraţiile oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominic Fritz
Dominic Fritz

Dominic Fritz, primarul Timişoarei, îi lui Cosmin Şandru, deputat PNL de Timiş, şi lui Nicolae Bitea, directorul STPT, demisiile de onoare din Parlament, respectiv de la conducerea companiei timişorene de transport public.

Dominic Fritz, primarul Timişoarei îi cere şi lui Alin Nica, preşedintele PNL Timiş, spună public dacă avea cunoştinţă de tranzacţionarea de funcţii din deconcentrate contra voturi.

“Le cer domnilor Cosmin Şandru, deputat PNL de Timiş şi Nicolae Bitea, directorul STPT, demisiile de onoare din Parlament şi de la conducerea companiei timişorene de transport public. Au apărut informaţii că DNA a început urmărirea penală împotriva celor doi politicieni locali, membri ai PNL, care au fost înregistraţi oferind funcţii în deconcentratele din Timişoara şi Timiş contra voturi împotriva moţiunii de cenzură. 

Îi cer lui Alin Nica să spună public dacă avea cunoştinţă de tranzacţionarea de funcţii din deconcentrate contra voturi, în condiţiile în care a cerut personal şi public menţinerea domnului Bitea în funcţia de director al STPT, iar soţia domnului Şandru este consiliera personală a domniei sale.

Este inacceptabil ca Timişoara să fie asociată cu fenomenul de corupţie politică din cauza acţiunilor în care sunt implicaţi cei doi membri ai PNL. Dar realitatea este că, în spatele uşilor închise, aşa au funcţionat administraţiile oraşului în ultimii 30 de ani, pe baza acestui tip de tranzactionalism pe care am început să-l stârpim în Primăria Timişoara”, a scris Dominic Fritz pe Facebook.

Primarul USRPlus cere totodată PNL Timiş să se delimiteze clar şi public de astfel de practici “şi să nu atragă asupra Timişoarei această nedorită reputaţie, că aici se vând funcţii şi voturi. Autosuspendarea domnului Şandru este insuficientă, este necesară o asumare politică. Cer Consiliului de Administraţie STPT să verifice dacă au fost tranzacţionate posturi în societatea timişoreană de transport. Nici primarul şi nici consiliul de administraţie nu au dreptul, potrivit legilor României, să demită un director de companie publică locală pentru activităţi care nu au legătură cu compania. De aceea este necesară o verificare în cadrul STPT pentru a afla dacă, în această companie publică locală, s-au oferit poziţii contra altor beneficii politice”, a mai transmis Dominic Fritz.

Vă mai recomandăm:

Deputatul Cosmin Şandru şi directorul Societăţii de Transport Public Timişoara, anchetaţi de DNA pentru dare de mită


Cine este deputatul AUR care i-a denunţat pe liberalii acuzaţi că au încercat să îl cumpere. Ce promitea când a fost ales
 

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite