Ministerul Culturii a semnat primele contracte de finanţare pentru cinematografele Victoria şi Dacia şi transformarea spitalului de "Dermato"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul spital de Dermatologie se transformă în centru cultural
Fostul spital de Dermatologie se transformă în centru cultural

Ministerul Culturii a semnat ieri, 8 iulie 2021, primele trei contracte de finanţare ce vizează obiectivele de investiţii pentru asigurarea infrastructurii culturale necesare desfăşurării programului Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Finanţarea totală acordată de Ministerul Culturii prin intermediul acestor trei contracte este de peste 22.500.00 lei, iar beneficiarul este Municipiul Timişoara.

„Transformarea Timişoarei în Capitala Europeană a Culturii a anului 2023 reprezintă un proces amplu, cu multe provocări, care trebuie privit ca parte importantă a modernizării oraşului, a administraţiei, a managementului operatorilor culturali şi a oricărui factor direct implicat. Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii culturale au rolul de a atrage proiecte culturale, turism şi chiar parteneriate de lungă durată, cu beneficii directe atât pentru timişoreni, cât şi pentru operatorii culturali locali. Obiectivele de investiţii care urmează a fi finanţate sunt cele care pot trece testul timpului şi care asigură sustenabilitatea acţiunii europene în capitala Banatului în interesul tuturor românilor”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Obiectivele de investiţii care vor fi finanţate sunt:

- Reabilitare Cinematograf Dacia Timişoara: Valoarea contractului este de 6.317.870 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanţării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiţiei este de 12.464.331,44 lei cu TVA inclus.

- Reabilitare Cinematograf Victoria Timişoara: Valoarea contractului este de 4.660.281 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanţării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiţiei este de 8.669.951,06 lei cu TVA inclus.

- Refuncţionalizare clădire din spital de dermatologie în spaţiu multicultural Timişoara: Valoarea contractului este de 11.525.116 lei, reprezentând partea din suma aferentă finanţării de la bugetul de stat, în perioada 2021-2022, pentru lucrările de construcţii şi montaj din valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA, în completarea sumelor alocate de la bugetul local. Valoarea totală a investiţiei este de 21.327.879,08 lei cu TVA inclus.

Cele trei obiective sunt prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 42 din 12 iunie 2019 completată prin Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării programului Timişoara - Capitală Europeană a Culturii. Contractele pentru investiţiile finanţate multianual încheiate între Ministerul Culturii şi Municipiul Timişoara au o durată de maximum doi ani. Contractele urmează a fi semnate şi de Municipiul Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite