UPDATE FOTO „Michi“ de la Şuie Paparude, în comă la un spital din Timişoara: „Situaţia lui este gravă şi este în stare critică“

UPDATE FOTO „Michi“ de la Şuie Paparude, în comă la un spital din Timişoara: „Situaţia lui este gravă şi este în stare critică“

Mihai Câmpineanu de la Şuie Paparude la Re:freshTM Foto: pressalert.ro

Mihai Câmpineanu (Michi) a fost internat la spital după concertul pe care Şuie Paparude l-a susţinut în cadrul evenimentului Re:frashTM.

Michi de la Şuie Paparude, între viaţă şi moarte. Artistul ar putea avea probleme neurologice grave

UPDATE ORA 17.00 
Mihai Câmpineanu, componentul trupei Şuie Paparude, a fost transferat din nou la un alt spital. De la Clinica de Cardiologie, unde a fost operat, „Michi” a ajuns la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Această decizie a fost luată de medicii de la „Cardio” din cauza gravităţii problemelor neurologice ale muzicianului. Mai devreme, medicul Constantin Luca, şeful Clinicii de Cardiologie, a declarat pentru Adevărul că problema cardiacă a pacientului este stabilă, însă alarmantă este situaţia în privinţa creierului, grav afectat de lipsa de oxigen de după infarct.

UPDATE 14.00 Mihai Câmpineanu a ieşit din operaţie. Timp de două ore, medicii de la Institutul de Cardiologie din Timişoara au montat pacientului două stenturi pe artera descendentă anterior, o procedură standard în cazul persoanelor care au suferit un infarct. În urma analizelor, medicii susţin că Michi de la Şuie Paparude nu a consumat alcool sau droguri. La dorinţa familiei lui Mihai Câmpineanu, medicii din Timişoara nu vor mai oferi informaţii despre starea pacientului. Muzicianul se află în comă de gradul III. 
 
UPDATE 12.00 Medicii de la Institutul de Boli Cardio-Vasculare din Timişoarea l-au supus pe Mihai Câmpineanu unei intervenţii chirurgicale coronariene, pentru desfundarea arterelor. Starea muzicianului de la Şuie Paparude este gravă, iar medicii sunt rezervaţi să ofere un prognostic mai devreme 24 de ore.

“Starea lui e gravă! Acum se află în comă de gradul III. A făcut un infarct. Problema cardiacă este stabilă. Rămânem rezervaţi nu numai din cauza infarctului, ci şi datorită stării neourologice. În timp ce inima nu a funcţionat, creierul lui nu s-a oxigenat. A durat ceva timp până a fost resuscitat. Deocamdată nu ştim exact extinderea problemelor neurologice, pentru că pacientul este şi sedat. E greu să spui cât la sută e din cauza sedării şi cât la sută din cauza faptului că nu a fost irigat creierul.

Prognosticul este rezervat. Şi mai devreme de 24 de ore nici nu ne putem pronunţa”, a declarat profesorul Constantin Luca, de la Institutul de Boli Cardio-Vasculare din Timişoara. 
 
    
UPDATE 11.30 “Mihai Câmpineanu a fost internat la Spitalul Municipal în stare gravă. A fost o patologie ischemică foarte gravă. Medicii de la noi i-au făcut tot ce este mai modern în domeniu. În această dimineaţă a fost transferat la Institutul de Boli Cardio-Vasculare. Este stabil hemodinamic, dar este în comă. Vestea bună este că această comă se superficializează.  Dar situaţia este gravă şi starea lui este critică”, ne-a declarat Octavian Mazilu, directorul spitalului Municipal din Timişoara

Mihai Câmpineanu, liderul trupei Şuie Paparude, a căzut la pământ, imediat după ce a coborât de pe scenă.

“El le-a spus colegilor că are dureri puternice în piept, iar în secunda imediat următoare s-a prăbuşit în hala Fructus de pe Gheorghe Lazar unde avea loc show-ul noaptea trecută. Cântăreţul în vârstă de 40 de ani s-a lovit şi la faţă, în cădere”, scrie opiniatimisoarei.ro.

Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la faţa locului şi l-a transportat pe Mihai Câmpineanu la Spitalul Municipal Timisoara, unde doctorii de la urgenţe s-au chinuit să îl resusciteze. Potrivit acestora, Michi de la Şuie Paparude a suferit un infarct.
 
În cursul dimineţii, “Michi” a fost transferat de la Clinicile Noi la Institutul de Boli Cardio Vasculare.

“De vină sunt stresul şi oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o tot aici în concert la Timişoara. Era foarte foarte obosit“, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro colegul de la Suie Paparude, Mihai Dobre.
 

 
Organizatorii celebrului festival de muzică electronică TM Base, care a fost întrerupt în urmă cu mai mulţi ani din cauza problemelor financiare, au readus acest gen muzică la Timişoara. Ei au organizat Re:frashTM. La prima ediţie, unul din cele mai importante nume prezente a fost Şuie Paparude, “părinţii” muzicii electronice din România. Aceştia au avut concertul noaptea trecută, la Halele Fructus.



Şuie Paparude s-a lansat în 1993, având cinci membri, printre care un basist (Mihai Dobre “Dobrică”) şi un clapetist (Mihai Câmpineanu “Michi”), abordând un stil alternative-new-wave. Un an mai târziu, trupa rămâne în componenţa clasică de doi: Michi şi Dobrică.

În 1995, cu DJ Vasile alături, Şuie Paparude scoate primul album intitulat “Şuie Paparude”, care conţine piese ca “La Mare” (devenit hit naţional) sau “I feel you”. Şuie Paparude a pus bazele scenei de muzică electronic din România. În 1997 s-a lansat albumul “Salvează-te” cu “Iarba verde de acasă” piesa de referinţă.
 
Al trelea album apare în 2000, “Urban”. În 2003, în trupă este cooptat Junkyard şi apare albumul “Atac la persoană”. Albumul numărul cinci, “Scandalos”, apare în 2004. În 2006, Şuie Paparude cântă în deschiderea concertului Depeche Mode, de pe stadionul “Lia Manoiliu”. Albumul “A fost o dată” apare în 2006.

În 2009 Junkyard părăseşte trupa şi în locul lui vine Alexe Andrei “Bean”. “E suflet în aparat” este albumul nu numărul şapte, apărut în 2010.

Este pentru prima dată când o trupă românească de anvergură decide să îşi pună gratis albumul la download pe site. În 2012 se lansează clipul “Nu te mai saturi de noi”, ce prefigurează albumul formaţiei din 2013.
 
Imagini video de aseară, de la concertul Şuie Paparude de la Timişoara Sursa: Adrian Pâclişan (pressalert.ro):
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: