Inconştienţă: un timişean a trăit cu o bombă vizibilă lângă casă timp de cinci luni

Un bărbat din comuna timişeană Săcălaz a descoperit în luna aprilie un proiectil lângă casa lui, dar doar astăzi i-a anunţat pe pirotehnişti de descoperirea lui. Omul a crezut tot timpul că se află în afara pericolului, astfel că proiectilul era lăsat liber în grădină.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbatul, mai mult plecat la munci în Germania, a trăit timp de cinci luni cu o grenadă în curtea casei sale. În luna aprilie, omul şi-a tocmit cu ziua mai mulţi vecini să îi facă ordine în curte. Pe lângă bani, drept recompensă pentru hărnicia lor, oamenii au avut dreptul să plece şi cu mai multe roabe cu fier vechi. Printre obiectele metalice s-a aflat şi un proiectil din al Doilea Război Mondial. Oamenii au refuzat să plece cu bomba, astfel că proiectilul a rămas în curtea angajatorului de o zi.


Din aprilie şi până astăzi, proiectilul a rămas în curte fără ca nici unul dintre locatari să se gândească la faptul că viaţa i-ar putea fi pusă în pericol. Până astăzi, când locatarii s-au săturat de bucata de metal din curtea lor. "Am sunat la pompieri şi i-am rugat să vină să ridice bomba. Am avut grijă de bombă, adică nu am aruncat-o la gunoi şi nici nu am lovit-o", a spus, pentru Adevărul de Seară Timişoara, Marcel Todorici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările