FOTO Gara Mare din Timişoara a fost bijuterie arhitectonică. Astăzi este o clădire de tristă amintire

Timişoara  este, de multe decenii, unul dintre cele mai mari noduri de cale ferată din România. Nu mai puţin de nouă sunt direcţiile spre care pornesc (şi, totodată, dinspre care vin) liniile trenurilor. O asemenea reţea feroviară necestă un număr adecvat de gări.

 

Capitala Banatului are cinci gări, din care patru poartă, după amplasament, denumirile punctelor cardinale. Cea de a cincea este triajul şi are numele cartierului timişorean în care se află: Ronaţ.

 

Prima şi cea mai importantă a fost şi rămâne Gara de Nord (care a purtat în perioada interbelică numele de Gara Domniţa Elena). Toţi timişorenii o numesc însă „Gara Mare”. Numele ei iniţial a fost Josefstadter Bahnhof (în germană) sau Jozsefvaros Indohaz (în maghiară), în traducere „gara din Iosefin”, după numele cartierului timişorean Iosefin, în care se află. A devenit apoi „Zentralbahnhof” sau "Kozponti Palyaudvar" (adică Gara Centrală).
 

La 15 noiembrie 1857, s-a dat în folosinţă prima linie de cale ferată spre Timisoara, intre Szeged-Jimbolia-Timişoara. La început, acest modern şi rapid mijloc de transport sosea în Timişoara de trei ori pe săptămână. În aceste condiţii, gara a fost o construcţie modestă. Ulterior, din staţia de cale ferată, construită în anul 1857, s-a făcut o magazie.

Gara Centrală în 1899

Nu departe de ea a fost construită o nouă gară, dar în anul 1897 şi aceasta a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o nouă gară şi noi linii care, atât ca mărime, suprafaţă şi înfăţişare exterioară, la vremea respectivă era una din cele mai frumoase (din Ungaria de atunci) şi a costat statul aproape patru milioane de coroane.

Proiectatntul gării a fost arhitectul Pfaff Ferenc (1851-1913) din Budapesta, de numele căruia se leagă, printre altele, gările de la Szeged, Pecs, Miskolc, Debrecen, Rijeka, Zagreb, Bratislava, Kosice, Vârşeţ, Cluj, Jimbolia sau Arad.
 

Gara Mare înaintea unirii Banatului cu România

Un elegant stil neoclasic de mare frumuseţe

 

Aşadar, edificiul gării a fost inaugurat în 1897, fiind construită într-un elegant stil neoclasic, de mare frumuseţe, cu dotări moderne pentru acele timpuri. Clădirea, cu aspectul ei impozant, a constituit – în epocă- de fapt un fel de replică la o altă gară de seamă, cu arhitectură rafinată, clădită anterior nu departe de oraşul de pe Bega: gara Arad.

 

După Unirea Banatului cu România şi instaurarea administraţiei româneşti la Timişoara, în 1919, gara a fost redenumită în Gara „Domniţa Elena”, nume pe care l-a purtat până la al doilea război mondial.
 

Clădirea Gării Centrale în 1899

Din păcate, spre deosebire de surata ei arădeană, mai vârstnică, - viaţa acelui adevărat monument arhitectural care era vechea „Gară Mare” a Timişoarei, a fost scurtă: nici o jumătate de veac! În timpul războiului ea a fost puternic bombardată de aviaţia Aliată.

Bombardamentul din 3 iulie a fost cel mai violent şi devastator. În valuri succesive, bombardierele aruncă sute de bombe asupra oraşului. Gara de Nord, Mehala şi Iosefin sunt puternic lovite. În noapte de 30 pe 31 octombrie 1944, Timişoara este lovită de aviaţia germană, fiind distruse 188 de imobile particulare şi ucişi 10 de oameni.

Gara după bombardamentele Aliaţilor

Stilul arhitectural schimbat radical
 

Reconstrucţia Gării s-a făcut parţial după planurile iniţiale. Până prin anii ‘60, încă mai dăinuia una din aripile (cea de răsărit) admirabilul edificiu, însă în anul 1976 a fost modernizată şi stilul arhitectural schimbat radical.
 

Gara de Nord în 1966

Astăzi este în întregime refăcută, însă stilul clădirii nu mai păstrează nici o urmă din splendoarea şi farmecul de altă dată. Din nefericire şi civilizaţia de altă dată a dispărut, acum cea mai mare intrare feroviară din oraş arătând jalnic, departe de pretenţiile unui oraş Occidental.

Gara de Nord din Timişoara în zilele noastre

Citeşte şi:

FOTO Nostalgii timişorene. Amintiri despre oraşul de altădată: Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru