UPDATE Două trenuri plecate din Timişoara spre Mangalia duminică au ajuns la destinaţie abia marţi. Călătorii, la capătul puterilor, vor da în judecată CFR

UPDATE Două trenuri plecate din Timişoara spre Mangalia duminică au ajuns la destinaţie abia marţi. Călătorii, la capătul puterilor, vor da în judecată CFR

Foto arhivă Adevărul

Două trenuri care au plecat duminică, 23 iunie, din Timişoara spre Mangalia vor ajunge la destinaţie abia în dmineaţa zilei de marţi, 25 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Trenurile au ajuns la Mangalia, marţi, în jurul orei 1, după o călătorie care a durat în jur de 30 de ore.

Epuizaţi şi revoltaţi că şi-au pierdut o zi din concediu, unii dintre călătorii ajunşi la destinaţie după 30 de ore spun că vor cere CFR să le dea despăgubiri, scrie Digi24.ro.

De nervi au avut parte şi turiştii au încheiat vacanţa şi aşteptau să plece cu trenul de la Constanţa spre Timişoara. Ei au avut de aşteptat chiar după unul din trenurile care au ajuns la Marea Neagră cu mare întârziere. Aceştia au aşteptat în gară mai bine de şase ore.

Trenurile "rătăcite" prin ţară
 
La 12 aprilie 1961, cosmonautul Iuri Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spaţiu şi a făcut ocolul Pământului într-o oră şi 48 de minute. În iunie 2019, un drum cu trenul de la Timişoara la Marea Neagră durează aproape 30 de ore. 

În mod normal, o călătorie de 793 de kilometri, între Timişoara şi Mangalia, este realizată cu o garnitură din dotarea Căilor Ferate Române în 15 ore. Acum însă, pentru că trenurile a fost deviate de la traseul obişnuit din cauza unor inundaţii, oamenii vor petrece în vagoane aproape 30 de ore, urmând ca trenul care a plecat aseară la 18.00 din Timişoara să ajungă la Mangalia marţi dimineaţa, 25 iunie, în jurul orei 00.30. 
 
Este vorba despre un tren care a părăsit Gara de Nord din Timişoara duminică, 23 iunie, la ora 17.30, şi de un altul care a plecat spre Marea Neagră tot duminică, la ora 19.30.
 
Conform Digi TV, de la Drobeta Turnu Severin, trenurile au fost întoarse la Lugoj, de unde ar fi trebuit să plece pe o altă rută. Oamenii au fost însă nevoiţi să stea în gara până luni dimineaţa, la ora 8.00, când trenurile au plecat spre Mangalia. 
 
“S-a dat apă, care cum a putut să ia. Nu au dat nimănui individual. Câte un bax de apă la un vagon. În vagonul alăturat sunt 40 de elevi. Un vagon! Au dat un bidon de apă la 40 de elevi. Am încercat să sun la SMURD la Făget, să aducă cineva de mâncare. Între timp am plecat de acolo şi nu au reuşit să vină. Oamenii sunt foarte agitaţi. Nimeni nu spune nimic. Dau din umeri, nu sunt nici ei informaţi. La Făget ne-am oprit iar, a plecat locomotiva, nu avea apă. Au umplut locomotiva cu bidoane de 2 litri de apă. Ne-a spus conductorul”, a declarat unul din călători, pentru Digi TV.
 
Oamenii au primit apă şi cornuri în gara din Simeria (judeţul Hunedoara). 
 
Oficialii CFR susţin că circulaţia trenurilor este oprită în judeţul Mehedinţi, iar CFR Infrastructură a dispus plecarea trenurilor de călători pe un alt traseu.
 
„Trenul fost rerutat pe o rută ocolitoare, necesită întoarcerea pe o secţiune mare de traseu, urmându-şi apoi traseul spre litoral. CFR Călători a dispus regionalelor să ofere asistenţă călătorilor din tren în staţiile Simeria, Craiova şi Bucuresti. Chiar şi Constanţa, dacă va mai fi cazul, în momentul sosirii la destinaţia finală”, a declarat Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt CFR Călători, citat de Digi24.ro.

Inundaţiile din regiunea Drobeta Turnu Severin au afectat şi liniile de cale ferată. Şi la această oră sunt trenuri care aşteaptă în gară şi se pare că circulaţia se va relua de abia peste două-trei zile. Pe unul dintre sectoarele afectate, între Prunişori şi Balota, s-a decis ca oamenii să fie transportaţi mai departe cu autobuze. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: