Doi muncitori au murit într-un rezervor de dejecţii la Smithfield Ferme Gătaia UPDATE

Conform primelor informaţii, bărbaţii au coborât într-un rezervor pentru a efectua reparaţii şi au picat într-unul din bazinele cu dejecţii. Ambii şi-au pierdut viaţa. Accidentul de muncă a avut loc în jurul prânzului.

Ştiri pe aceeaşi temă

ORA 16.40 Inspector ITM: "Dacă cei doi muncitori nu au fost instruiţi de angajator, acesta va fi sancţionat"

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au făcut, în urmă cu câteva minute, primele declaraţii în legătură cu accidentul în care doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa. "Am efectuat cercetări la faţa locului şi am constatat că cei doi au căzut într-un puţ adânc de doi, trei metri. S-a stabilit că muncitorii au pătruns fără echipamente de protecţie. Vom continua cercetările, să vedem cine va răspunde pentru această întâmplare. Dacă vom constata că bărbaţii nu au fost instruiţi corespunzător de angajator, acesta va suporta sancţiuni penale, între şase luni şi trei ani de închisoare, sau contravenţionale", a spus Mircea Ionescu, inspector ITM.


ORA 16.30 Verdictul medicilor: cei doi muncitori au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon, emanat din groapa cu dejecţii ale porcilor.

Cei doi bărbaţi, Sergiu Costan, de 47 de ani, şi Dan Benga, de 48 de ani, erau electricieni la firma Grup Elex din Timişoara şi au fost solicitaţi la ferma situată la ieşirea din localitatea timişeană Mănăstire pentru a face reparaţii la o staţie de pompă de dejecţii, mai precis, să schimbe plutitorul de nivel al canalului. Pentru că nu purta mască de gaze, unul dintre muncitori a căzut în canalul cu dejecţii, pierzându-şi cunoştinţa din cauza aburilor puternici de monoxid de carbon. Colegul său, fără mască şi el, a încercat să-l scoată din groapă, dar şi-a pierdut şi el viaţa în acelaşi mod. "Nu am mai putut face nimic. Era instalată moartea biologică demult. cei doi au fost găsiţi în canalul de colectare a dejecţiilor de porci", a declarat Gheorghe Reia, unul dintre medicii de la Serviciul de Ambulanţă sosiţi la faţa locului. În aceste momente, drumul spre fermă este blocat de agenţii firmei de pază angajată de Smithfield.


ORA 15.00 Doi muncitori şi-au pierdut viaţa la o fermă Smithfield

În urmă cu puţin timp, poliţiştii timişoreni au primit un apel de la un angajat al Smithfield Ferme din Gătaia care a anunţat că doi muncitori, angajaţi ai unei alte companii, au căzut într-unul din bazinele în care au fost acumulate dejecţii. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, aceştia au coborât în rezervor pentru a-l curăţa şi cel mai probabil au leşinat şi au picat în bazin. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, pompieri, un procuror, dar şi un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările