INTERVIU Profesorul Carol Iancu, de la Montpellier: “Există un antisemitism puternic astăzi. Rasismul este frica de cealălalt şi provine de la necunoaştere”

INTERVIU Profesorul Carol Iancu, de la Montpellier: “Există un antisemitism puternic astăzi. Rasismul este frica de cealălalt şi provine de la necunoaştere”

Istoricul israelo-francez Carol Iancu, de la Universitatea Paul Valéry din Montpellier, a fost invitat la comemorarea Zilei Internaţionale a Holocaustului de la Timişoara, de către Institul Francez şi Comunitatea Evreilor din capitala Banatului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Carol Iancu a prezentat timişorenilor inedita poveste al lui Jascues Truelle, ambasadorului Franţei în România, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. A povestit despre rolul diplomatului în apărarea evreilor din România în timpul holocaustului, dar şi multe alte aspecte legate de pogromuri şi genociduri care au avut loc sub conducerea mareşalului Ion Antonescu. 
 
Cine a fost Jacques Truelle şi ce rol a avut în acele vremuri?

Jacques Truelle era ambasadorul Franţei în România. Oficial era un diplomat al Guvernului de la Vichi, guvern colaboraţionist cu Germania nazistă, dar în fond la Bucureşti a jucat un dublu rol. Duplicitar. Oficial era de partea guvernului de la Vichi, dar în fond era de partea liberalilor lui De Gaule şi a luat apărarea evreilor.
 
În urma rapoartelor şi depeşelor trimise de el au fost salvaţi mulţi evrei. În primul rând a insistat să nu se dea răspuns cererilor dictatorului Antonescu de a se transmite certificate entice autorităţilor de atunci.
Asta însemna că toţi funcţionariii ambasadei Franţei s-au protejat. Jacques Truelle ne aduce o mărturie excepţională privind calvarul evreilor din România. El foloseşte ca diplomat expresii de genul: “Suntem în prezenţa unui program sistematic de exterminare a evreilor din Basarabia şi Bucovina”. 
 
Descrie în termeni teribili cum a fost distrus iudaismul în Basarbia şi Bucovina, dar în acelaşi timp aduce o mărturie unor personalităţi care au luat atitudine împotriva pogromurilor şi au scris dictatorului Antonescu.
Este citat în mod direct Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, liberalii cum ar fi Dinu şi Gheorghe Brăteanu, şi alte personalităţi, cum ar fi mitropolitul din Bucovina, care au intervenit şi au inistat pentru a se opri deportările evreilor din Basarabia şi Bucovina. 

Situaţia evreilor din România în al Doilea Război Mondial diferea în funcţie de regiune?
 
După zicala “geografia explică istoria”, da. Situaţia evreilor în diferite provincii ale României istorice nu a fost aceeaşi. În Transilvania de Nord, ocupată în 1940 de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, evreii vor cunoaşte un destin teribil. Imensa lor majoritate vor fi evacuaţi şi ucişi la Auschwitz, în 1944. S-a întâmplat acest lucru relativ târziu. Ca şi alţi evrei de pe teritorul Ungariei, ei au rămas în viaţă până relativ târziu, iar apoi, în nici măcar două luni, aproximativ şase săptămâni, sute de mii de evrei au fost ucişi.

Care este diferenţa între crimele din Transilvania de Nord şi nenorocirile de pe teritoriul României?

În Ungaria, genocidul a avut loc numai în 1944, în timp ce în România, din păcate, masacrele încep mult mai devreme şi din fericire se termin mai devreme. Au avut loc lucruri teribile în 1941, pogromul de la Bucureşti, apoi primul pogrom gigantic din al Doilea Război Mondial, de la Iaşi, înaintea războiului cu Uniunea Sovietică, datorită politicii dictatorului Antonescu. 

În ce context a avut loc pogromul de la Iaşi?

Teribilul pogrom de la Iaşi are loc înainte de izbucnirea războiului cu Uniunea Sovietică. Evreii au fost îndepărtaţi din toate orăşele şi satele din mediul rural din Moldova. Au dispărut atunci zeci de comunităţi evreieşti. Când armata română şi germană au pătruns în Basarabia şi Bucovina, zeci de mii de evrei au fost omorâţi, în vara anului 1941. Cei care au supravieţuit au fost trimişi în Transnistria, o regiune din Ucraina, care a fost cedată drept cadou lui Antonescu, pentru participarea sa la război.

 
Transnistria a fost un cimitir fără pietre funerare pentru aproximativ un sfert de milion de evrei români şi ucraineni. Transnistria a fost un fel de Auschwitz fără camere de gazare. Oamenii au murit din cauza bolilor, din cauza împuşcăturilor, din cauza mizeriilor la care au fost supuşi, era un fel de regat al morţii. Au fost peste 100 de coloni şi lagăre au fost în Transnistria.

A încercat cineva să împiedice aceste masacre?

Anumiţi diplomaţi străini, dar şi ambasdori au intervenit pe lângă Antonescu în 1942. Acesta a acceptat deja în 1941 ca evreii din Regat şi Transilvania de Sud să fie trimişi în lagărele morţii din Polonia. Un miracol a urmat însă în 1942 şi până la urmă acest lucru nu a fost concretizat. Acest lucru se datorează şi monseniorului Andrea Cassulo, nunţiul apostolic din România. El i-a apărat la început pe evreii botezaţi, dar după aceea şi pe ceilalţi evrei. 

Apoi un rol pozitiv a avut şi Crucea Roşie Elveţiană, care a trimis ajutoare în Transnistria datorită banilor stânşi de la evreii amerciani. Jacques Truelle a descrierea toate aceste roluri.
 
Liceul Francez de la Bucureşti este singurul stabiliment din România care în ciuda legislaţiei de atunci a primit copiii evrei alungaţi din toate şcolile de stat şi private din ţară. A fost un exemplu de rezistenţă. Chiar premiul ambsadorului franţei Jacques Truelle a fost acordat unui copil de evreu. A fost ultimul gest pentru evreii din România.
 
În 1945 a fost numit Ambasadorul Franţei în Spania. Din păcate, fiind bolnav, invalid din primul Război Mondial, a murit relativ tânăr, în 1945, la Madrid. Fundaţia „Alexandru Şafran” a scos o medalie, acordat post- mortem, acestui ambasador, în amintirea atitudinii lui. Dar nu numai ambasadorul francez, ci şi ceilalţi funcţionari au jucat un rol duplicitar. Oficial erau prezentaţi colabotori cu naziştii, dar în măsura posibilului au ajutat evreii din România. Şi ambasadorul Spaniei i-a protejat pe evreii sefarzi din România, deşi aceştia sunt plecaţi din Spania de acum cinci secole. 

Oamenii aceştia au înţeles de fapt că ce se întâmplă e o nebunie?

Imediat ce a venit Truelle în România, scria că nu a putut să înţeleagă această politică nefastă, care se putea rezuma la purificare etnică. Oficial această politică se numea „Curăţirea României de jidani”. A fost şi în mare parte realizat. La un moment dat toţi evreii din Basarabia au fost deportaţi. Au fost oameni care au înţeles că e o nebunie, deşi erau minoritari.
 
Evrei de la Cernăuţi au fost salvaţi pentru că era un primar român, Traian Popovici, care era o personalitate deosebită. El a transmis autorităţiile că fără aceşti evrei economia este la pământ. A cerut ca cei 20.000 de evrei din Cernăuţi să nu fie deportaţi. Este un gest extrem de important. Un omagiu trebuie adus şi activistei Viorica Agarici. Ea a fost la gară când a venit trenul morţii pogromului de la Iaşi. A ascultat ţipete: „apă, apă, apă”... Şi-a dat seama că oamenii sunt închişi şi vroiau apă. Soldaţii spuneau că au ordin ca nimeni să nu se apropie de tren.
 
Până la urmă a reuşit să îi convingă să deschidă vagoanele. Când s-au deschis uşile, o parte din evrei au căzut morţi, iar cealaltă, cei care tăriau, erau spălaţi cu furtunul. Viorica Agarici şi Traian Popoviic au fost recunoscuţi de statul Israel ca „Drepţi între popoare”. 

Pogramul de la Iaşi a fost unul din cele mai cumplite masacre din Europa?

La pogromul de la Iaşi, primul pogrom gigantic de la al Doilea Război Mondial, peste 13.500 de evrei au fost masacraţi în oraş, în subsoluluri, pe străzi şi în curtea chesturii. Cei care au supravieţuit erau urcaţi în trenurile morţii. În fiecare localitate unde trenurile se opreau, se deschideau vagoanele şi cadavrele se revărsau afară. Erau trenuri pentru animale.

 
Se puteau pune 40 de persoane, dar s-au înghesuit până la 120. Au putut rezista şi rămâne în viaţă numai cei care erau fizic puternic şi au băut propria lor urină... Toate aceste lucru le-am putut analiza prin prisma documentaţiei diplomatice franceze, care pentru noi istoricii este extrem de importrant. 

Totuşi pe timpuri de neomenie a existat şi omenie...

Asta am şi vrut să arăt. Vă mai dau un exemplu de omenie. Datorită Reginei Mamă Elena se puteau trimite ajutoare în Transnistria. Prim-rabinul României, Alexandru Şafran a avut ocazia să o convingă, iar ea a acceptat foarte uşor. Datorită acestor ajutoare au rămas în viaţă mulţi evrei.
 
Şi Regina Mamă a fost distinsă de Israel cu meritul „Drepţi între popoare”. Aceste lucrururi trebuie spuse, pentru că dacă politica lui Antonescu a fost nefastă, o serie întreagă de oameni politici au luat atitudine contra purificării etnice care se desfăşura.
 
Trebuie adus un omagiu şi consulului român de la Oradea, care a scos câţiva evrei care erau trimiţi la Auschwitz. În afară de Treuelle a existat un lanţ de solidaritate, desigur minoritar, dar a existat. Iar de acest lucru trebuie să ne amintim. 

Cazul Banatul şi Transilvaniei de Sud este diferită. Ce s-a întâmplat în zona de Vest?

În 1942, trenurile erau gata pentru a deporta evreii din Banat şi Transilvania de Sud în lagărele morţii din Polonia. Deoarece în 1941 sub presiunea Germaniei naziste, Guvernul Antonescu a acceptat să trimită în Polonia pe ultimii evrei care au mai rămas în România, din Moldova, Muntenia, Banat şi Transilvania de Sud. Aproximativ 290.000 de evrei.
 
Atunci a intervenit Alexandru Şafran şi cu alţii, pe lângă mitropolitul Bălan, care era conferosul lui Antonescu, şi s-a obţinut un miracol. Deportările au fost amânate. Şi de la o amânare la alta, la care au pus umărul evreii bogaţi din zonă, precum baronul Neumann, evreii nu au mai fost trimişi în lagărele morţii din Polonia.
 
Aşa se face că jumătate de evrei din România au putut rămâne în viaţă. Din păcate cealaltă jumătate s-au pierdut. Tragedia în Transilvania de Nord este în culpa autorităţile maghiare şi germane. Imensa lor majoritate au fost trimişi la Auschwitz . Erau 150.000 în total. 135.000 au fost nimiciţi. Avem cifre exacte. Peste 110.000 în lagărul de la Auschwitz, ceilalţi omorâţi în lagăre şi detaşamentele de muncă forţată.

Cât de important este ca lumea să îşi amintească mereu de aceste orori?

Nu trebuie să uităm. În ebraică există un cuvânt „zahor”, care înseamnă „aminteşte-ţi”. Trebuie să fim foarte atenţi în a aduce orice fel de acuze colective. Nu există aşa ceva... Dar trebui spus adevărul. Şi eu am reuşit prin cărţile pe care le-am publicat să prezint realitatea istorică aşa cum a fost.
 
Pentru ca aceste orori să nu se mai întâmple. Necunoaşterea dă naştere la prejudecăţi. Rasismul este frica de cealălalt. Şi frica provine de la necunoaştere. Iată de ce e important ca în cărţile de istorie şi în cărţile religioase să se prezinte istoria aşa cum a fost. Într-o lumină nu cum am vrea noi să fi fost, ci aşa cum a fost.
 
Să îi prezentăm pe evrei aşa cum au fost evreii, cum au trăit de-a lungul istoriei. Trebuie spus adevărule, interpretările merg de multe ori spre exagerări.

Cum rămâne cu cei care neagă holocaustul?

Din păcate încă există un revizionism şi un negaţionism. Negaţioniştii sunt cei care neagă realitatea holocaustului, a shoahului. Neagă realitatea nimicirii celor peste şase milioane de evrei din Europa civilizată a secolului XX. Revizioniştii relativizează. Nu au fost chiar şase milioane, poate patru, trei, două milioane... Eu spun că a fost un lucru excepţional că s-a putut obţine mărturia martorilor şi celor care au supravieţuit.

Este holocaustul un fenomen unic printre masacrele de pe glob?

Categoric. Sunt cursuri care arată unicitatea fenomenului genocidal. Ceea ce numim noi a shoahului. Este fenomen unic. Mascre au avut loc în istorie. Dar aici e vorba de o politică deliberată de a nimicii un întreg popor. Oameni care s-au născut într-un pat şi nu în altul. „Crima” lor era că s-au născut.

 
Să comparăm cu genocidul armenilor. Dacă un reprezentant al Imperiului Otoman venea să ucidă un armean (au fost omorâţi până la 1,5 milioane de armeni în Primul Zăzboi Mondial), iar acesta spunea că trece la islam, atunci persoana respectivă nu era ucisă. 

Dar un preot catolic care nu putea să dovedească cu acte botezul bunicilor, mergea clar la Auschwitz. Asta este uncitatea fenomenului nazist. La pogromul de la Iaşi au fost omorâţi şi evrei creştini, care s-au botezat.
 
Nu contează că ai devenit creştin, tu trebuie să mori pentru că eşti evreu. Asta este unicitatea fenomenului care în ebraică se numeşte „shoah”. Prefer să spun şi eu aşa pentru că înseamnă „nimicire”, iar acesta nu are nevoie de un adjectiv.

Simţii o revenire a sentimentului antievreiesc în Europa?

Din păcate există un antisemitism puternic astăzi. În special datorită fundamentaliştilor islamici care au transmis conflictul din Orientul Mijlociu în Europa. Pentru prima dată copii de evrei au fost omorâţi în Franţa, în 2012, într-un liceu evreiesc de la Toulouse, de către un fundamentalist musulman.
 
În timpul războiului evreii au fost omorâţi prin deportare, în Europa de răsărit, nu în Franţa. Pentru prima da după război s-a întâmplat acest lucru. Este real şi trebuie să fim foarte vigilenţi. 

Sunteţi îngrijorat?

Dintr-un anumit punct de vedere sunt îngrijorat. De aceea rolul profesorilor, jurnaliştilor este e a informa. De a informa care este realitatea. Multe persone nu ştiu istoria recentă a României, darmite alte lucruri. Nu trebuie să se ajungă la extremităţi. Pentru că dacă va veni o criză economică importantă, minorităţile vor avea fără îndoială de suferit.
 
În fond minorităţile, sunt adevăratul liant al Europei, unde se acceptă ideea de a avea identitate multiplă. Putem fi români deşi suntem de naţionalitate maghiară sau germană. Se numeşte multculturalitate. Şi franezul poate fi catolic, protestant, evreu, musulman, corsican, alsacian, iar acum e european.
 
Pentru noile generaţii este un lucru extrem de important pentru a le arăta faptele istorice aşa cum au fost. Comemorarea Holoasutului este un lucru extrem de important. Să fim atenţi la anumite derapaje care mai există, cum a fost colindul antievreiesc de la Cluj. Este incredibil cum oamenii nu şi-au putut da seama de acest lucru.

Şi atunci unde este optimismul?

Sunt optimist că tânăra generaţie vrea să ştie. Sunt cursuri în România despre istoria evreilor care au trăit timp de secole pe aceste meleaguri. Nu putem şterge o istorie multiseculară percum istoria evreilor din România.
 
Au fost peste 800.000 de evrei, era a patra din lume cu populaţie evreiască. Nu au rămas nici măcar unu la sută, circa 6.000 de oameni. Dar au rămas cimitirele şi sinagogile. Peste 80 de sinagogi şi aproximativ 800 de cimitire. Am ajuns la un moment important. Este momentul să nu uităm!
 
Ştiţi că forumurile de pe internet, mediul virtual din România este încă plină de mesaje antisemite?

Dacă vreţi să mă întrebaţi dacă România este antisemită, am să spun că nu! România nu este antisemită, dar din păcate sunt antisemiţi în România. La fel este şi în Franţa, care nu e o ţară antisemită. Dar din păcate sunt antisemiţi şi acolo. Nu cunosc evreii, nu cunosc istoria poporului evreu, nu sunt la curent, dar sunt îndoctrinaţi.
 
Spre exemplu, sunt îndoctrinaţi cu idei despre evreii care participă la complotul mondial. Aceste legende prind la persoane care nu sunt la curent. Intelectualii şi pseudointelectualii poartă o foarte mare rsponsabilitate. Să aibă grijă ce spun, pentru că nasc ideologii.
 
În România nu au fost numai români. A fost o coabitare cu minorităţile naţionale şi lingvistice. Asta demonstrează bogăţia spiritualităţii româneşti. În copilăria mea am putut sesiza dilemele convietuirii, cu toate aspectele ei. Pozitive şi negative. La scoala din Hârlău, atmosfera de după război m-a marcat pentru toată viaţa.

 
În Franţa nu sunt doar francezi, există tot felul de persoane emigrate din alte ţări. E important să transmitem noilor generaţii că Europa se construieşte. Fiecare persoană arte locul său în noua Europă. Dar trebuie să fim vigileni.

De cine depinde să nu mai avem de-a face orori precum holocaustul?

Depinde de noi, de guvernele din diferite ţări. În Franţa a existat un pseudo-umorist, adapt al islamului, care avea o serie de sketchuri în care nu numai că îşi bătea joc de evrei, ci şi de shoah... În sfarsit, guvernul Francez a intervenit, iar spectacolele au fost respinse. Dar pe Internet găsim o literatura negationistă teribilă. Trebuie reacţionat de fiecare dată când putem. Trebuie să arătăm că există solidaritate şi respect pentru cei care au murit. Altfel aceşti martiri vor muri a doua oară. Sunt un partizan al dialogului iudeo-creşti în Europa. 
 
Cine este profesorul Carol Iancu

Profesorul Carol Iancu s-a născut în 1946, într-o familie de evrei-români din Hârlău, în judeţul Iaşi. S-a distins mai ales prin lucrări din domeniul istoriei evreilor şi a relaţiilor internaţionale. Este considerat un specialist în istoria modernă a României.

Carol Iancu şi-a făcut studiile şcolare elementare şi liceale în localitatea sa natală şi şi-a dat bacalaureatul la liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi. În 1963 a emigrat din România în Israel şi a studiat laUniversitatea Ebraică din Ierusalim, unde a obţinut titlui de master cu „magna cum laude” şi apoi în Franţa, la universitatea Aix-en-Provence, unde a devenit doctor în litere şi în ştiinţe umaniste.  

Este profesor de istorie contemporană la Universitatea Paul Valéry din Montpellier. Este şi director al „Centrului de studii şi cercetări evreieşti” din Montpellier şi este co-preşedinte al Asociaţiei pentru înţelegere iudeo-creştină în Franţa. O parte dintre cărţile sale au fost traduse în limba română la editura Hasefer.
 
O parte însemnată a cercetărilor şi cărţilor lui Carol Iancu s-au concentrat pe istoria evreilor din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.
 
 
 
 
 
 
 
citeste totul despre: