Camioanele, interzise pe unul dintre cele mai circulate drumuri naţionale. Maşinile mici circulă cu 30 de km/oră

Camioanele, interzise pe unul dintre cele mai circulate drumuri naţionale. Maşinile mici circulă cu 30 de km/oră

DN 68 A este unul dintre cele mai circulate drumuri din România FOTO DRDP Timişoara

Camioanele mai mari de 7,5 tone vor fi interzise timp de două luni pe DN 68A, pe sectorul de drum cuprins între Margina şi Holdea. Este vorba de drumul care preia tot traficul de pe autostrada A1, din cauza tronsonului lipsă din autostrada A1.

Ştiri pe aceeaşi temă

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anuţă că începând cu data de 10.05.2021, se restricţionează circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transportului de persoane si animale vii,  pe sectorul DN 68A (E673), Margina - Holdea.

Potrivit DRDP Timişoara, restricţiile au fost impuse pentru continuarea lucrărilor de reparaţii la DN 68A, care este unul dintre cele mai circulate drumuri naţionale din România.

„Odată cu instituirea restricţiilor de tonaj şi devierea traficului greu, lucrările se vor executa pe tot parcursul zilei, iar zonele aflate în şantier vor fi semnalizate cu semafoare şi pe parcursul nopţii, circulaţia desfăşurându-se alternativ, pe o bandă. Fiind un drum în lucru, pentru autoturisme şi vehicule de până la 7,5 tone, se menţin restricţiile de viteză, la 30 km/h”, anunţă DRDP Timişoara.

Pentru traficul vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transportului de persoane si animale vii, este obligatorie ocolirea. Pe direcţia Nădlac – Bucureşti, rutele de ocolire sunt:

  • A1 Nod Balinţ – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeş – DN 68 Caransebeş – DN 68 Haţeg – DN 66 Haţeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria 
  • A1 Nădlac – A1 Arad - A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia

Pe direcţia Bucureşti - Nădlac, varianta de ocolire este:

  •  A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac

„Recomandăm rutele menţionate şi pentru celelalte categorii de autovehicule, pentru fluidizarea traficului pe sectorul aflat în lucru”, mai transmite DRDP Timişoara.  

Vă recomandăm să citiţi şi:

Lucrări pe cel mai riscant sector al DN 68A Deva - Lugoj. Se montează parapete de beton la Coşeviţa

Se pregăteşte a treia ieşire de pe autostradă spre Timişoara. Italienii vor realiza drumul de zece kilometri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările