Situaţie halucinantă la Timişoara: un cadru medical care nu credea în existenţa coronavirusului, sursă de infecţie pentru alţi pacienţi

Situaţie halucinantă la Timişoara: un cadru medical care nu credea în existenţa coronavirusului, sursă de infecţie pentru alţi pacienţi

Medici                                                                                             FOTO: Arhiva Adevărul

O asistentă medicală nu credea că există coronavirus şi refuza ideea că trebuie să poarte mască de protecţie. Deşi nu credea că este posibil, asistenta s-a îmbolnăvit de COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă


Asistenta medicală este angajata Spitalului CFR din Timişoara. Despre ea se crede că este sursa care a infectat mai mulţi colegi şi pacienţi din acel spital. 

„Acest focar, mai extins decât ne-am fi aşteptat, a pornit de la o persoană care nu credea că există virusul. Nu credea că trebuie să poarte mască, nu accepta ideea de a purta mască şi nu voia să înţeleagă faptul că, fiind cadru medical, trebuie să aibă o anumită atitudine, nu doar în spital, ci şi în afara spitalului. Nu poţi să nu respecţi nimic, să te contaminezi, după care să aduci virusul în spital. Iată că am ajuns în această situaţie neplăcută în care şi pacienţi au fost infectaţi de la această persoană, dar şi alte cadre medicale. Vom vedea dacă părţile vătămate vor depune plângere şi, este foarte probabil, ca această persoană să aibă mari probleme în viitor”, a declarat medicul Virgil Musta pentru Sursa de Vest.

Conducerea Spitalului CFR a anunţat că asistenta medicală va fi cercetată disciplinar. După îmbolnăvirea ei au apărut alte şase cazuri în acelaşi spital, în rândul cadrelor medicale şi pacienţilor. 

Asistenta s-a externat la cerere din Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara. Alte două asistente infectate sunt în izolare la domiciliu, deşi pozitive, iar patru pacienţi depistaţi cu noul coronavirus sunt internaţi la Spitalul CFR, într-un pavilion special.

„Prima asistentă a încălcat normele şi procedurile aduse la cunoştinţă, în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei epidemiologice creată de coronavirus, nepurtarea echipamentului de protecţie, nerespectând recomandările în urma triajului epidemiologice, deşi a fost instruită şi avertizată în acest sens. Asistenta medicală va fi cercetată disciplinar şi dacă se impune se va formula plângere penală împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă au avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, a spus Stela Iurciuc, managerul Spitalului CFR Timişoara, pentru DeBanat.ro.

Citeşte şi:

Calvarul fetelor vândute pe 300 de lei de propria mamă traficanţilor de carne vie. Una dintre ele avea 7 ani

Arme fabricate clandestin cu ajutorul unei imprimante 3D, lângă Timişoara. Principalul suspect, un irakian

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: