Anchetă la Penitenciarul Timişoara după sinuciderea criminalului Ionel Lepa: „Se pot spânzura, dacă asta doresc, cu orice“

Anchetă la Penitenciarul Timişoara după sinuciderea criminalului Ionel Lepa: „Se pot spânzura, dacă asta doresc, cu orice“

Ionel Lepa în timp ce era dus la audieri FOTO Pressalert.ro

Ionel Lepa se afla la Penitenciarul Timişoara, în carantină pentru 21 de zile. Acesta, care era singur în celulă, a fost găsit, luni dimineaţa, spânzurat cu un cearşaf.

Marcel Ionel Lepa a folosit pentru a se sinucide cearşaful de pe patul din celula în care era închis singur. Acesta s-a spânzurat în grupul sanitar al celulei, au anunţat cei de la Penitenciarul "Popa Şapcă" din Timişoara. Medicii au confirmat decesul bărbatului la ora 7.15.

Reprezentanţii Penitenciarului au declanşat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului.
 
„Deţinuţii au în cameră cearşafuri, pături, nici nu poţi sta fără. Au haine. Se pot spânzura, dacă asta doresc, cu orice. Sigur că atunci când avem informaţii că acesta ar fi intenţia, deţinuţii sunt supravegheaţi ceva mai intens. Însă nimeni nu poate sta 24 de ore din 24 cu ochii pe el. Dacă un deţinut îşi doreşte asta, la fel ca orice om de altfel, poate să o facă. Nimeni nu-l poate împiedica să se sinucidă, dacă asta urmăreşte să facă”, a declarat Sorin Dumitrascu, preşedinte Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
 
La fiecare deces al unui deţinut, indiferent de motive, este sesizat procurorul care răspunde de penitenciar. „Se fac verificări în cauză, iar procurorul decide în funcţie de ce a constatat. După care urmează procedura tipică pentru oricare deces, va fi înmormântat şi aşa mai departe”, a mai spus Sorin Dumitrascu.

Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: