Un bătrân a fost ucis de urs la Teleac, judeţul Mureş. Trupul a fost găsit cu drona

Un bătrân a fost ucis de urs la Teleac, judeţul Mureş. Trupul a fost găsit cu drona

Foto Arhivă

Un bătrân de 80 de ani a fost ucis de urs la Teleac, în judeţul Mureş. Trupul neînsufleţit a fost găsit cu ajutorul unei drone cu termoviziune şi lanternă, conform reprezentanţilor Salvamont.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un bărbat de 80 de ani a fost ucis de urs la Teleac, în judeţul Mureş, anunţă directorul Salvamont Mureş, Robert Kovacs. Este al doilea om omorât de urs în judeţ în acest an. 

Un tânăr cioban, tot din Mureş, a fost găsit ieri mort în pădure

Tânărul cioban de 26 de ani, din Mureş, căutat la limita dintre judeţele Suceava şi Harghita, după ce a fugit de frica ursului care a rănit un alt cioban, a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţă, în pădure. 

Un urs a atacat o vacă, vineri seară, la o stână din Harghita. Trei ciobani care au încercat să alunge animalul au fost atacaţi de acesta. Unul dintre ei a fost grav rănit şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Toţi cei trei bărbaţi sunt din judeţul Mureş şi lucrau la stâna din Harghita. Localnicii au primit, vineri seara, un mesaj RO-ALERT, care anunţa prezenţa unui urs în comuna Dorna Candrenilor. Oamenii au fost sfătuiţi să rămână în case, transmite Mediafax.

Reacţia ministrului Mediului

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a spus după ultimele atacuri ale urşilor că aceştia reprezintă un pericol pentru oameni: „Noi victime ale urşilor au fost înregistrate în România după ce, noaptea trecută, un urs a atacat trei persoane în zona montană a judeţelor Suceava şi Harghita. Un bărbat de 26 de ani a decedat iar altul este internat în spital în stare critică. Încă mai aşteptăm ca autorităţile abilitate să finalizeze investigaţiile, însă un lucru este clar: ursul reprezintă un pericol real astăzi în România”

„În cursul nopţii Jandarmeria, Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu Harghita au elaborat documentaţia necesară emiterii acordului de extragere a animalului care a cauzat decesul persoanei.

Ministerul Mediului va continua să facă toţi paşii necesari pentru a soluţiona problema urşilor în România. Am pregătit cadrul legal pentru intervenţia imediată în intravilanul localităţilor şi vom lua toate măsurile necesare reducerii contactelor (întâlnirilor) om-urs pentru a asigura atât siguranţa cetăţenilor cât şi protejarea speciei”, a mai adăugat el.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările