Zeci de câini găsiţi morţi în Parcul Naţional Retezat

Zeci de câini găsiţi morţi în Parcul Naţional Retezat

Poliţiştii efectuează cercetări

Opt câini şi 19 pui au fost găsiţi morţi în saci în zona Parcului Naţional Retezat, la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara.

 
Oamenii legii au deschis o anchetă, având informaţii că au fost ucişi cu intenţie pe raza judeţului Gorj.
 
 „Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că la data de 20 mai a.c., în zona Câmpuşel din incinta Parcului Naţional Retezat, persoane necunoscute ar fi ucis un număr de 8 câini maturi şi 19 pui de câine, pe care i-au abandonat în saci de material plastic pe marginea unei râpe.
 
În urma sesizării, organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde au efectuat cercetarea locului faptei.
 
Cadavrele câinilor au fost transportate la DSVSA Gorj în vederea efectuării necropsiilor.
 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea cu intenţie, fără drept, a animalelor“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările