Un pacient de 87 de ani a căzut de la etajul al treilea al spitalului din Târgu Jiu. Bătrânul a murit pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacientul a murit pe loc în urma rănilor suferite                                    Foto: Arhivă Adevărul
Pacientul a murit pe loc în urma rănilor suferite                                    Foto: Arhivă Adevărul

Un pacient în vârstă de 87 de ani, din comuna gorjeană Cruşeţ, a căzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la etajul al treilea al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Bătrânul a decedat pe loc în urma rănilor suferite.

Cadrele medicale au găsit papucii bolnavului lângă fereastra de la care a căzut, ceea ce-i conduce pe anchetatori spre ipoteza sinuciderii. 

Bătrânul fusese operat şi urma să fie externat.  

„În cursul nopţii, un bărbat în vârstă de 87 de ani, pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, a căzut de la etajul trei. Din păcate, căzătura i-a fost fatală. IPJ Gorj efectuează cercetări în acest caz, iar după finalizarea cercetărilor, se vor stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc tragicul eveniment. Bărbatul era internat din data de 1 mai, când a fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe cu ambulanţa, fiind supus unei intervenţii chirurgicale la scurt timp“, au transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.


Potrivit sursei citate, până în data de 16 mai, pacientul a fost internat în Secţia ATI II, pentru recuperare postoperatorie, iar din 16 mai a fost transferat la Chirurgie II, secţie situată la etajul al treilea al unităţii de pe strada Tudor Vladimirescu.

„Recuperarea postoperatorie a fost lentă, dar starea sa de sănătate era bună. Potrivit medicului curant, în perioada imediat următoare trebuia externat“, au mai transmis reprezentanţii spitalului din Târgu Jiu.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cei patru poliţişti de la Acţiuni Speciale acuzaţi de tentativă de omor şi tortură au fost arestaţi preventiv

Gorjeancă reţinută pentru tentativă de omor. A vrut să-şi ucidă soţul

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite