Scrisoare deschisă adresată de un primar liberal ministrului Educaţiei. Îi cere să nu fie reluate cursurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul oraşului Târgu Jiu solicită încheierea anului şcolar
Primarul oraşului Târgu Jiu solicită încheierea anului şcolar

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu (PNL), a adresat o scrisxoare deschisă mninistrului Educaţiei, prin care-i cere ca şcolile să nu fie redeschise.

Primarul oraşului Târgu Jiu atrage atenţia că elevii, dar şi cadrele didactice vor fi supuse unui mare risc, mai ales că într-o clasă învaţă între 25 şi 30 de şcolari:

„Ţinând cont de faptul că tranzităm cu toţii o perioadă foarte dificilă, care afectează toate segmentele umanităţii, ne simţim responsabili să căutăm soluţii. S-a declarat că, după data de 15 mai, restricţiile impuse de pandemia generată de noul coronavirus vor fi ridicate treptat. Acest anunţ a declanşat discuţii in contradictoriu legate de reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ.

Din păcate, data de 15 mai nu conferă niciunui membru angajat în procesul instructiv-educativ o siguranţă din punctul de vedere al infectării cu acest virus. Pericolul se va menţine şi trebuie să avem în vedere această situaţie atunci când luăm decizii ce pot afecta copiii şi familiile acestora.

Este evident faptul că o eventuală reluare a cursurilor în a doua jumătate a lunii mai ar presupune şi o doză mare de risc pentru copiii noştri.

În urma unor discuţii purtate pe această temă cu cadre didactice din municipiul Târgu Jiu şi nu numai, părinţi şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, concluziile converg spre faptul că reîntoarcerea copiilor în unităţile de învăţământ în această perioadă este mult prea riscantă. S-au luat in calcul, de asemenea, şi măsurile de siguranţă, în majoritatea unităţilor de învăţământ avem clase cu 25-30 de copii sau chiar mai mulţi, fapt ce ne întăreşte ipoteza conform căreia această măsură ar pune in pericol sănătatea educabililor şi nu numai“.

Propune încheierrea anului şcolar 

Primarul liberal susţine că nici desfăşurarea online a cursurilor nu este o soluţie, deoarece nu toţi elevii au acces la mijloacele tehnice necesare. Marcel Romanescu propune încheierea anului şcolar pe baza rezultatelor obţinute în primul semestru: „Ceea ce propun, în baza discuţiilor pe care le-am avut cu numeroase cadre didactice, este ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să găsească cea mai bună soluţie prin care s-ar putea încheia situatia din anul şcolar în curs pe baza rezultatelor din primul semestru. Cursurile din semestrul al II-lea pot fi recuperate, acolo unde permite programa şcolară, în anul şcolar viitor.

De asemenea, la examenele naţionale poate fi exclusă materia care trebuia predată în semestrul al II- lea al acestui an.

Pentru situaţii speciale pot fi organizate întâlniri ale cadrelor didactice cu grupuri mici de elevi.

Sunt convins că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va elabora un plan în acest sens, evitând, în primul rând, riscul îmbolnăvirii elevilor şi va ţine cont de situaţia copiilor din familii sărace, care nu au posibilitatea să beneficieze de cursuri on-line“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite