Fost primar obligat de instanţă să achite din propriul buzunar despăgubirile pentru un contract pe care l-a încheiat

Fost primar obligat de instanţă să achite din propriul buzunar despăgubirile pentru un contract pe care l-a încheiat

Fostul primar a comunei Bolboşi a fost obligat să achite  peste 660.000 de lei

Un fost primar al unei comune din judeţul Gorj a fost condamnat de către instanţa de judecată să plătească peste 660.000 de lei, pentru că prin deciziile pe care le-a luat a prejuduciat bugetul localităţii.

Viorel Croitoru, fost primar PSD al comunei Bolboşi, din judeţul Gorj a fost condamnat de Tribunalul Gorj să plătească despăgubiri de 662.000 de lei primăriei pe care a condus-o. 
 
Sentinţa nu este definitivă şi a fost contestată, fiind în prezent pe rolul Curţii de Apel Craiova. 
 
Fostul edil a încheiat un contract de pietruire a unui drum, cu câteva zile înainte de alegerile din 2012, deşi primăria nu avea bani şi avea conturile blocate, iar, în plus, nu exista prevedere bugetară pentru investiţia respectivă. 
 
Primăria a plătit peste 600.000 de lei pentru un contract de 82.000 de lei. Pentru că Primăria comunei Bolboşi nu a plătit lucrările executate, în sumă de 82.000 de lei, societatea a dat în judecată instituţia, solicitând şi plata unor penalităţi şi întârzieri foarte mari. Astfel că Primăria Bolboşi a ajuns să plătească în final suma de 662.000 de lei.
 
În urma unui control, Curtea de Conturi a stabilit că primăria trebuie să se îndrepte împotriva persoanei responsabile pentru a recupera prejudiciul care a fost creat. 
 
Aşa s-a ajuns la uin proces de răspundere patrimonială deschis de Primăria comunei Bolboşi împotriva fostului edil al localităţii şi la o primă sentinţă favorabilă în acest dosar. 
 
Vă mai recomandăm să citiţi
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările