A ajuns în arest pentru că s-a întors acasă

A ajuns în arest pentru că s-a întors acasă

Bărbatul a fost încătuşat pentru că s-a întors acasă

Un bărbat, de 51 de ani, din comuna Scoarţa, judeţul Gorj, a ajuns în arest pentru că nu a respectat ordinul de protecţie provizoriu emis de poliţişti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta a revenit la domiciliu, deşi nu avea acest drept. 

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, bărbatului, i s-a interzis prin ordinul de protecţie provizoriu emis de poliţişti la data de 20 februarie a.c.,  să revină în locuinţa comună cu cea a soţiei sale, de 45 de ani, pe care ar fi agresat-o, iar acesta nu a  respectat ordinul de protecţie provizoriu, prin faptul că la data de 22 februarie a.c. s-a reîntors la locuinţa comună  situată pe raza comunei Scoarţa.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii denerespectarea ordinului de protecţie, iar faţă de bărbat poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările