Dascăl model. Un profesor de Limba Română va pregăti gratuit un elev sărac pentru Evaluarea Naţională

Dascăl model. Un profesor de Limba Română va pregăti gratuit un elev sărac pentru Evaluarea Naţională

Florentin – Profu’de română. FOTO: Facebook

Un profesor de Limba Română, din Târgovişte, a decis să pregătească gratuit un elev de clasa a VIII-a, din judeţul Dâmboviţa, care nu îşi permite o pregătire suplimentară pentru Evaluarea Naţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dascălul devine, astfel, un model pentru multe cadre didactice, care nu îşi dau interesul, mai ales în perioada aceasta de pandemie să îi pregătească pe cei mici. Iar problemele apar, de cele mai multe ori, atunci când vorbim de lecţii online. 
 
Florentin – Profu’de română, pe numele său Florentin Daniel Gheorghe (28 ani) a ales un copil care provine dintr-o familie cu posibilităţi financiare modeste, care nu îşi permite meditaţii înainte de examenul de Evaluare Naţională.  
 
„Îmi doream de mult să fac acest lucru. Ne place să primim, dar cred că ar trebui să ne placă să şi oferim. Am zis să fac un lucru care să îmi aducă o stare de fericire. Financiar, nu îmi permiteam neapărat să ajut pe cineva şi am zis că trebuie să ajut pe cineva cum ştiu eu mai bine, adică predând Limba Română. Am ales un copil deja.

Criteriile după care m-am ghidat au fost starea financiară, care să nu îi permită să facă pregătire pentru Evaluarea Naţională, dar şi hotărârea lui de a se pregăti serios”, spune Florentin Daniel Gheorghe (28 ani), profesor la Şcoala Gimnazială „Dora Dalles” din Bucşani.
 
Elevul ales este din satul Decindeni, comuna Dragomireşti. „Am avut patru copii care mi-au trimis scrisorile pe care le-am cerut. A lui mi-a plăcut cel mai mult şi am decis că el este cel care îndeplineşte condiţiile. Am empatizat cu cazul lui, am văzut că încearcă să îşi depăşeaşcă puţin condiţia, practică şi sport, are o familie monoparentală şi am decis că el este cel potrivit”, mărturiseşte cadrul didactic.
 
Mediaţia se va desfăşura faţă în faţă cu elevul ales, care va trebui să vină în Târgovişte pentru acest lucru. 
 
„Am experimentat destul modul online de pregătire şi cred că lecţiile predate faţă în faţă sunt cele mai bune. Online-ul a fost o formă de predare în vremuri de criză, dar nu o formă pe care eu, cel puţin, să o agreez. Nu mi se pare cea mai bună pe termen lung, cel puţin la română unde trebuie să îi vezi şi scrisul şi să fii atent la mai multe aspecte. Am fost obligaţi să ne adaptăm, să căutăm cele mai bune soluţii. Înţeleg frustrările, repetam de multe ori acelaşi lucru pentru că îmi spuneau copiii că li se opreşte interenetul sau au telefon mai slab. Sistemul de învăţământ din România nu era pregătit pentru acest lucru. A fost haos la început”, adaugă el.
 
Profu şi-a creat şi un canal de Youtube, unde postează lecţii de Limba Română atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.
 
„Eu mi-am făcut un canal de youtube şi pagina de Facebook, atunci când a început pandemia, pe când predam într-o comunitate dezavantajată, exclusiv de romi. Motivaţia elevilor de a învăţa, mai ales la începutul pandemiei, era destul de scăzută. M-am gândit cum să îi atrag pe copii şi am decis să fac nişte filmuleţe scurte exact cu genurile şi speciile literare, pentru că astea se cereau la evaluarea naţională atunci şi am văzut că filmuleţe erau urmărite nu doar de elevi ci şi de adulţi. Acum fac acum şi nişte filmuleţe de vorbire corectă, lucruri care mi se par practice şi utile şi pentru cei mari. Cu online-ul de azi vedem tot felul de postări ale unora care nu-şi corectează scrisul şi tindem să riscăm să nu ştim care mai este forma corectă şi atunci cred că postările mele sunt utile. Sunt destul de urmărite de public. Şi o persoană dacă învaţă ceva din ele, pentru mine este ok”, spune cadrul didactic.
 

 
VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările