Zeci de persoane angajate fictiv pentru încasarea indemnizaţiei de creştere a copilului. Reţea destructurată la Suceava

Zeci de persoane angajate fictiv pentru încasarea indemnizaţiei de creştere a copilului. Reţea destructurată la Suceava

FOTO: digi24.ro

Două sucevence şi-au pus pe picioare o afacere bănoasă, dar ilegală. Cele două au fost reţinute de poliţişti pentru că au angajat fictiv zeci de persoane care ulterior au încasat indemnizaţia de creştere a copilului de la stat.

Ştiri pe aceeaşi temă

O femeie de 64 de ani din Suceava şi o alta de 55 de ani din Adâncata au fost reţinute de poliţişti pentru 24 de ore, pentru că ar fi angajat fictiv 30 de persoane din Suceava, Neamţ, Botoşani şi Iaşi. 

Cu adeverinţele false obţinute de la angajatoare, cele 30 de persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 41 de ani, au încasat apoi în mod ilegal indemnizaţie de creştere a copilului de la bugetul de stat.

Faptele au fost comise în perioada 2015 – 2017. Cele două femeie care au pus pe picioare afacerea ilegală sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de „complicitate la înşelăciune în formă continuată”, „participaţie improprie la fals intelectual” şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată”. 

Pe de altă parte, sunt cercetaţi de Poliţie şi cei care au încasat în mod ilegal banii de la stat, pentru comiterea infracţiunilor de „înşelăciune” şi „uz de fals”.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproape 1.4 milioane de lei, adică 300.000 de euro.

Pe 22 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în municipiul Suceava şi comuna Adâncata, din judeţul Suceava, pentru a strânge probe în dosar. 

În urma percheziţiilor, au fost aduse la audieri patru persoane, dintre care  două au fost reţinute pentru oamenii legii.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Cum te fereşti de escroci pe site-urile de comerţ online. Greşeala care te poate costa o avere

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările