Primele semne că pandemia poate fi oprită: toate locurile de joacă din municipiul Suceava, redeschise

Primele semne că pandemia poate fi oprită: toate locurile de joacă din municipiul Suceava, redeschise

Copiii din Suceava au din nou acces la locurile de joacă FOTO: Oana Şlemco

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, convocat de Prefectul Iulian Cimpoeşu, a decis să aprobe redeschiderea tuturor locurilor de joacă din municipiul Suceava. Hotărârea a fost adoptată joi, 15 aprilie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Locurile de joacă din municipiul Suceava au fost redeschise oficial,  joi, 15 aprilie. Decizia a fost adoptă de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, la propunerea primarului Ion Lungu.

Măsura a fost adoptată în contextul în care, în municipiul Suceava, rata de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut sub valoarea de 1,5 la mia de locuitori. 

Primarul Ion Lungu a recunoscut, totuşi, că multe dintre aceste spaţii erau ocupate de copii, chiar dacă nu erau deschise oficial.

Ion Lungu a explicat că deschiderea locurilor de joacă se va face în condiţiile în care cetăţenii respectă legislaţia anti-COVID-19. 

Primăria va dezinfecta locurile de joacă de două ori pe zi, între orele 6:00-8:00 şi 14:00-16:00, sub supravegherea Poliţiei Locale. Spaţiile se vor închide la ora 22.00. 

„Datorită faptului că rata de incidenţă în municipiul Suceava este de 1.28 la mia de locuitori, în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă s-a luat decizia deschiderii locurilor de joacă din oraş, cele situate în aer liber, care vor fi periodic curăţate şi dezinfectate. Sper ca această bucurie să nu ne facă să uităm că în continuare trebuie să respectăm măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Dacă vom avea în continuare o rată de incidenţă sub 1.5, avem toate şansele să intrăm în scenariu verde, iar şcolile să funcţioneze normal”, a declarat viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările