O primărie din Suceava nu le oferă angajaţilor vouchere de vacanţă preferând să-i investească în interesul întregii comunităţi

O primărie din Suceava nu
le oferă angajaţilor vouchere de vacanţă preferând să-i investească în
interesul întregii comunităţi

Primăria municipiului Rădăuţi. FOTO Sorin Clipa

Primăria municipiului Rădăuţi nu le va oferi angajaţilor tichete de vacanţă. Reprezentanţii primăriei au precizat că doresc să folosească respectivii bani în interesul întregii comunităţi, urmând a fi direcţionaţi spre alte investiţii. La primăria din Rădăuţi lucrează 200 de oameni.

Primăria municipiului Rădăuţi a anunţat că nu le va acorda celor 200 de salariaţi din cadrul instituţiei vouchere de vacanţă. Reprezentanţii de la primărie au precizat că vor folosit banii pentru alte investiţii de care să se bucure întreaga comunitate din Rădăuţi.

Voucherele de vacanţă au stimulat semnificativ piaţa turismului românesc. În aceste zile, mare parte din hotelieri raportează „sold-out”, mulţi înregistrând rezervări de până la 60-80% inclusiv pentru luna septembrie.

ANAT a anunţat, recent, că între ianuarie şi iunie 2018 au fost emise aproximativ 14 milioane de vouchere pe hârtie şi în format electronic, care valorează aproximativ 148 milioane de euro, această sumă fiind de cinci ori mai mare faţă de cea din 2017.

Litoralul şi Valea Prahovei sunt în prim-plan, însă şi în Bucureşti şi alte oraşe şi zone turistice, gradul de cazare este unul semnificativ, peste anii anteriori.

Potrivit analiştilor de la Frames, lansarea voucherelor de vacanţă are însă şi efecte neaşteptate. Dincolo de afluenţa de turişti şi de creşterea tarifelor de cazare, sectorul restaurantelor resimte din plin o scăpare a acestui sistem – faptul că voucherele sunt dedicate serviciilor de cazare şi nu pot fi folosite independent, precum tichetele de masă.

Alte ştiri pe această temă:

Pensionarii şi tinerii care au primit vacanţe gratis de la Primăria Capitalei se plâng de condiţiile de cazare şi anunţă toxiinfecţii alimentare

Angajaţii Consiliului Judeţean rămân fără vouchere de vacanţă. Cum vor fi folosiţi banii

ANALIZĂ Voucherele de vacanţă pun pe steroizi turismul românesc. Aspectul de bâlci de pe litoral devine tot mai evident

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările