Momentul în care un acoperiş desprins de vânt de pe un bloc cade peste mai multe maşini, la Fălticeni VIDEO

Momentul
în care un acoperiş desprins de vânt de pe un bloc cade peste mai multe
maşini, la Fălticeni VIDEO

FOTO:Simona Bubuţanu

Şarpanta unui bloc situat în zona centrală a municipiului Fălticeni, din judeţul Suceava, s-a desprins şi a căzut pe mai multe maşini. Momentul teribil a fost filmat cu o cameră de bord.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şapte maşini parcate în zona centrală a municipiului Fălticeni, din judeţul Suceava, au fost avariate după ce şarpanta unui bloc cu patru etaje s-a prăbuşit peste ele.

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de miercuri, 28 iulie, după o furtună puternică.

Din primele verificări efectuate de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la faţa locului nu s-au înregistrat victime omeneşti.

Momentul în care acoperişul a căzut peste maşini a fost surprins de camera de bord a unei maşini aflate în trafic.

Şoferul autoturismului, Mihai Tudosă, ne-a declarat: „Îmi pare rău de maşinile avariate şi de persoanele speriate din maşini! Aceste desprinderi de acoperiş ar trebui să nu se mai întâmple, puteau fi persoane pe stradă. Ar trebui o verificare suplimentară din punct de vedere tehnic la toate acoperişurile montate pe blocuri”.

Din păcate, furtuna a provocat şi alte pagube la Fălticeni. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că a mai căzut o şarpantă peste două maşini parcate pe strada 2 Grăniceri. Totodată, vântul a pus la pământ aproximativ 30 de copaci. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Raportul complet al MAI despre crimele de la Caracal: mama Alexandrei, sunată de un bărbat care i s-a adresat cu „mama soacră“, în timp ce era lângă un poliţist

Criminalul de la Caracal acceptă arestul preventiv. Avocat: Există suspiciuni cu privire la alte crime

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările