Două persoane lovite de trăsnet într-o zonă greu accesibilă din Bucovina

Două persoane lovite de trăsnet într-o zonă greu accesibilă
din Bucovina

FOTO: Andrei Luca

Un bărbat de 48 de ani şi un adolescent de 15 ani au fost loviţi un trăsnet, în după-amiaza zilei de luni, 26 iulie, în comuna Vatra Moldoviţei, din judeţul Suceava.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele două persoane, tată şi fiu,  au fost surprinse de un trăsnet direct, pe raza localităţii Ciumârna, din comuna Vatra Moldoviţei. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani şi un adolescent de 15 ani.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), la faţa locului au intervenit două echipaje SMURD, unul, de prim ajutor (EPA), si al doilea, terapie intensiva mobila (TIM), precum si un echipaj Serviciului Judeţean de Ambulanţă. .

„Deoarece zona (fond forestier) este una greu accesibila, a fost trimisă la faţa locului şi o autoşenilată. În sprijinul misiunii pompierilor militari mai intervin echipaje de jandarmi şi salvamontişti”, au transmis reprezentanţi ai ISU Suceava.

Din fericire, cele două persoane au fost găsite conştiente şi cooperante. La o prima evaluare medicală, bărbatul de 48 de ani are arsuri la nivelul picioarelor, iar minorul prezinta arsuri pe spate.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. 

Mai puteţi citi:

Şapte morţi şi cinci răniţi, după o coliziune frontală între un autoturism şi un microbuz, pe E85. A fost activat Planul Roşu FOTO

Mărturisiri de la locul tragediei de pe E85. Copilul care a rămas fără soră, mamă şi ambele bunici: „Tată, spune-mi că e un vis”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările